Новости

Proiectele comitetelor sectoriale vor fi finanţate din bugetul de stat

Executivul a aprobat în şedinţa de ieri, 21 martie, Regulamentul cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor desfăşurate de comitetele sectoriale pentru formare profesională, implementarea căruia este pusă în sarcina Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în limitele mijloacelor financiare stabilite anual în bugetul de stat pentru sprijinul financiar al proiectelor prezentate de către comitetele respective. Documentul prevede că la baza finanţării proiectelor sunt puse principiile liberei concurenţe, transparenţei şi neretroactivităţii, iar criteriile de selecţie şi finanţare ale proiectelor vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu, astfel încât orice solicitant să aibă şanse egale. Ofertele se vor organiza o singură dată în cadrul unui exerciţiu financiar, fiind anunţate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nu mai târziu de data de 1 august pentru anul financiar următor, iar data-limită de prezentare a dosarelor, care vor conţine 11 acte prevăzute de Regulament, este 15 octombrie a aceluiaşi an. Propunerile de proiecte vor conţine scopul, obiectivele, importanța proiectului, rezultatele scontate, impactul proiectului şi indicatorii de evaluare a costurilor financiare atât ale solicitantului, cât şi cele solicitate din bugetul de stat. Proiectele bazate în exclusivitate pe suportul bugetului de stat vor fi examinate doar în primii doi ani de la crearea comitetului sectorial, ulterior fiind respinse. De asemenea, Regulamentul prevede că remunerarea personalului comitetului implicat în realizarea proiectului nu va depăși 40% din cuantumul total al mijloacelor financiare prevăzute pentru proiectul respectiv. Proiectele înaintate pentru finanţare din bugetul de stat vor fi selectate de către o comisie, în componenţa căreia vor fi incluşi câte doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, câte un reprezentant al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. În baza criteriilor de evaluare stabilite în Regulament, comisia va selecta proiectele pentru finanţare, cuantumul căreia se stabileşte până la 90% din costul lui total al proiectului, dar nu va depăşi suma de 100 mii lei. Lista proiectelor câştigătoare va fi făcută publică până la 25 decembrie a anului anterior finanţării, iar comitetele sectoriale care au beneficiat de finanţare din bugetul de stat vor fi obligate să prezinte, în termen de 3 luni de la finalizarea proiectului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale rapoartele cu anexarea, în copie, a documentelor financiare confirmative. MSMPS, la rândul său, va prezenta Ministerului Finanţelor rapoartele despre utilizarea mijloacelor bugetare alocate pentru realizarea proiectelor comitetelor sectoriale. Amintim ca printre atribuțiile acestor comitete se regăsesc asigurarea unei platforme de comunicare și cooperare între partnerii sociali și autoritățile publice, participarea la elaborarea documentelor de politici la nivel național și sectorial în domeniul formării profesionale, avizarea curricumurilor pe module în învățământul profesional tehnic, identificarea activităţilor pentru care urmează a fi elaborate standardele ocupaționale. În prezent sunt elaborate doar 33 de standarde, pe când e nevoie de 300, iar comitetele ar putea soluționa această problemă.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

2136 просмотры

Дата публикации:

22 Март /2018 14:15

Catalogul tematic

Новости | Aссигнование

Ключевые слова

comitete sectoriale | Hotarire de Guvern | finantare | bugetul de stat | Ministerul Finanţelor | ministerul muncii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon