Новости

Proiectele moldovenilor din diasporă vor fi susținute de Guvern

Executivul a aprobat Hotărârea privind implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, prevăzută pentru perioada 2019-2025. Scopul Programului constă în mobilizarea potențialului uman și financiar din diasporă pentru dezvoltarea socio-economică locală a Republicii Moldova. Proiectele vor fi depuse în baza Regulamentului privind implementarea proiectelor în cadrul Programului „DAR 1+3”, ce stabilește procedurile de susținere financiară nerambursabilă din bugetul de stat și de monitorizare a implementării proiectelor de dezvoltare locală. Potrivit Regulamentului, Cancelaria de Stat va plasa pe pagina oficială web un anunţ public, care va conţine informaţii cu privire la procedura de aplicare la Program, formularele tipizate, termenul-limită de depunere și conținutul dosarului pentru solicitare a finanțării, condițiile generale de prezentare a propunerilor de proiecte şi alte acte relevante necesare pentru participare. Proiectele înaintate spre finanțare trebuie să fie realizate în decurs de maxim 12 luni de la momentul adoptării. Examinarea și aprobarea cererilor de finanțare, supravegherea și evaluarea activităților și a modului de desfășurare a Programului se efectuează de către Comitetul de evaluare și supraveghere. Propunerile de proiecte vor conține descrierea generală, scopul și obiectivele proiectului, planul de acțiuni, rezultatele scontate, beneficiari, termenii de realizare, bugetul, indicatorii de evaluare, impactul și durabilitatea proiectului. Costurile se vor estima în baza actelor normative în vigoare, se vor justifica și se vor prezentă în mod detaliat sub aspectul articolelor și alineatelor de cheltuieli. În cadrul bugetului proiectului cheltuielile directe legate de desfășurarea activităților de dezvoltare locală se separă de cheltuielile administrative care constituie maximum 10% din valoarea proiectului. În cadrul Programului sunt eligibile pentru finanţare activități care țin de următoarele domenii: • Infrastructură (apă și canalizare, drumuri, școli, grădinițe, case de cultură); • Protecția mediului înconjurător (prevenirea poluării mediului înconjurător, managementul deșeurilor); • Economic (dezvoltarea regiunii, investiții, dezvoltarea agriculturii); • Eficiență energetică (panouri solare, iluminare stradală, izolare termică); • Cultură (protecția patrimoniului, zone de odihnă, dezvoltarea turismului rural, expoziții și festivaluri); • Educație (programe pentru copii, sport, inovație, transfer de cunoștințe și know-how); • Protecție socială (centre medicale, centre sociale, cantine sociale, altele). Contribuția Guvernului la realizarea Programului „DAR 1+3” va fi prevazută anual în legea bugetului. Programul „DAR 1+3” va fi pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2019. Potrivit informațiilor, în perioada 2015-2018, în 40 de localități au fost implementate 36 de proiecte promovate de diasporă. Circa 9 mii de migranți au contribuit cu peste 3,5 mil. lei pentru a aduce servicii mai bune în satele și orașele lor natale.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1240 просмотры

Дата публикации:

06 Август /2018 09:15

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Moldova | diaspora | proiect de finantare | investiţii | guvern Moldova | bugetul de stat | dezvoltare economica | social

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon