Новости

Refuzul de recepție a raportului lucrării de formare a bunului imobil ar putea fi contestat

În cazul comasării tuturor încăperilor izolate existente din construcție, care au fost formate anterior prin metoda separării, în modul stabilit de Legea nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile (Legea nr. 354/2004), în decizia de formare proprietarul va dispune expres faptul radierii din registrul bunurilor imobile a tuturor înscrierilor privind încăperile izolate existente din construcție.
 
Normă poate fi inclusă în Legea nr. 354/2004 și se conține în proiectul de lege elaborat de Agenția Relații Funciare şi Cadastru care a fost discutată în cadrul ședinței secretarilor de stat din 14 ianuarie curent.
 

Autorii proiectului susțin că necesitatea modificărilor în actul normativ este generată de carențele la nivel de aplicare a legii, vidul legislativ care ar putea fi utilizat contrar scopului lucrării – dreptului titularului în administrarea bunului imobil. Astfel, este stric necesar de a reglementa aspectele procedurale ce ţin de formarea bunului, drepturile şi responsabilitățile părților implicate.

 

Legea nr. 354/2004 urmează a fi îmbunătățită pentru ca aceasta să corespundă reglementărilor Legii nr. 835/1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, Legii nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, Legii nr. 1308/1997 privind prețul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, Regulamentului cu privire la modul de transmitere, schimbare a destinației şi schimb de terenuri, Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente.

 

Documentul propune o nouă redacție a art. 7 din Legea nr. 354/2004 care stabilește condițiile principale de formare a bunurilor imobile. Astfel, în cazul aprobării proiectului în redacția propusă, la formarea bunurilor imobile se vor respecta următoarele condiții:

 

  • în cazul formării terenurilor destinate construcțiilor, forma şi dimensiunile acestora să fie conforme regimului juridic, tehnic şi arhitectural-urbanistic al bunului imobil, stabilite prin documentația de urbanism şi de amenajare a teritoriului;
  • bunul imobil format să fie asigurat cu drum de acces/ intrare separată, ori să fie posibilă instituirea servituții de trecere;
  • bunurile imobile să fie formate ca bunuri separate în fiecare unitate administrativ-teritorială, dacă hotarele terenului ce se formează se intersectează cu hotarele diferitelor unități administrativ-teritoriale;
  • formarea construcției, locuinței, încăperii izolate, ce implică lucrări pentru care se cere autorizație de construire, se va efectua după finalizarea lucrărilor de construcție, încheiate cu procesul verbal de recepție.

 

Este propusă și precizarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 354/2004, care va reglementa recepția raportului lucrării de formare a bunului imobil, care va fi efectuată de către persoanele responsabile pentru recepție din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP) şi structurile sale teritoriale. Termenul de recepție a raportului va fi de cel mult 5 zile lucrătoare din data primirii cererii. Totodată, refuzul de recepționare a raportului va putea fi contestat la ASP sau în instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Codului administrativ al RM.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1191 просмотры

Дата публикации:

15 Январь /2021 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

cadastru | bun imobil | înregistrarea | monitorul.fisc.md | proiect de lege

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon