Новости

Termenul limită de prezentare a declaraţiilor forma BASS şi forma REV-5

În conformitate cu prevederile art. 265 a Codului Civil nr. 1107 din 06.06.2002, dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau este zi de odihnă, termenul executării obligaţiei expiră în următoarea zi lucrătoare. Reieşind din cele menţionate, Casa Naţională de Asigurări Sociale informează, că data de 28 decembrie, curent, reprezintă termenul limită de prezentare a declaraţiilor forma BASS şi forma REV-5, precum şi de plată a obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat pentru luna noiembrie. Indeplinindu-vă obligaţiile în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare nu veţi plăti majorări de întîrziere (penalităţi) şi nu se vor constata contravenţii administrative. Sancţionările au ca scop descurajarea neconformării voluntare. De asemenea, reamintim că contravenţiile administrative şi majorările de întîrziere (penalităţile) pentru nerespectarea termenelor de prezentare a declaraţiilor şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, sînt următoarele:
  • Neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2015 atrage calcularea unei majorări de întîrziere de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere, inclusiv ziua de transfer al sumei datorate;
  • Neprezentarea în termenul stabilit a declaraţiilor potrivit alin. (1) art. 294 al Codului Contravenţional nr. 218 din 24.10.2008 se sancţionează cu amendă de la 15 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;
  • Netransferarea, transferarea tardivă sau transferarea incompletă a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, pentru toate temeiurile şi felurile de plăţi la care, conform legislaţiei, se calculează contribuţiile menţionate potrivit alin. (2) art. 2941 al Codului Contravenţional nr. 218 din 24.10.2008 se sancţionează cu amendă de la 30 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

via | cnas.md

Учреждения:

Национальная Касса Социального Страхования РМ

3628 просмотры

Дата публикации:

22 Декабрь /2015 11:40

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

cnas | declaraţia | bass | forma REV-5

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon