Новости

Veniturile și cheltuielile bugetelor locale în primele 9 luni

În primele 9 luni ale anului curent, veniturile bugetelor locale au fost executate în sumă de 12 059,4 mil. lei din suma precizată anuală de 16 552,3 mil. lei și cu 18,1 % mai mult decât a fost executat în perioada similară a anului 2018, potrivit Raportului privind executarea bugetelor locale la situația din 30 septembrie 2019 publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Astfel, cele mai multe venituri au fost asigurate din impozite și taxe – 2 723,6 mil. lei, suma precizată pentru anul 2019 fiind de 3 433,4 mil. lei. Impozitul pe venit a asigurat acumulări în sumă de 1 812,1 mil. lei, dintre care impozitul pe venitul persoanelor fizice constituie 1 725,3 mil.lei, iar cel al persoanelor juridice – 86,8 mil. lei. Pentru comparație, în aceeași perioadă a anului 2018, impozitul pe venit al persoanelor fizice a constituit 1 767,8 mil.lei și, respectiv, 111,2 mil. lei în cazul persoanelor juridice. Impozitul funciar a alcătuit 147,2 mil. lei, cel pe bunurile imobiliare – 303,8 mil. lei, iar veniturile din proprietate – 71,5 mil. lei. Venituri din TVA la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul RM sunt înregistrate în sumă de 61,9 mil. lei, iar din accize s-au colectat 0,7 mil. lei. Granturile primite de la guvernele altor state au fost executate în sumă de 7,0 mil. lei, iar cele primite de la organizațiile internaționale – 22,0 mil. lei. De la bugetul de stat bugetele locale au primit transferuri în sumă de 8 832,0 mil. lei, cu 12,6% mai mult decât transferurile acordate în primele 9 luni ale anului 2018. Potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2019, transferurile către bugetele locale au fost aprobate în sumă de 11 120, 9 mil. lei, ulterior fiind precizate la 12 287,2 mil. lei. În același timp, cheltuielile bugetelor locale în această perioadă au fost de 9 679,7 mil. lei, în creștere cu 25,7% comparativ cu cheltuielile din anul trecut. Cele mai mari cheltuieli sunt cele de personal – 6 761,1 mil. lei, fiind cu 31,2% mai mari decât în 2018. Pentru cheltuielile de personal în anul 2019 au fost precizate mijloace financiare în sumă totală de 8 495,3 mil. lei. Cheltuielile pentru bunuri și servicii au constituit 1 936,7 mil. lei, în creștere cu 12,1% față cele înregistrate în aceiași perioadă similară din 2018, iar pentru prestațiile sociale autoritățile locale au cheltuit 505,4 mil. lei din suma precizată de 775,7 mil. lei pentru anul curent. Activele nefinanciare ale autorităților locale constituie în primele 9 luni 2 413,7 mil. lei, fiind cu 12,6% mai mari decât cele înregistrate în anul 2018. Investițiile capitale în această perioadă au însumat 322,4 mil. lei din suma precizată de 858,4 mil. lei. Soldul bugetelor locale la finele trimestrului III a constituit -39,4 mil. lei. Amintim că în Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce prevede modificarea Legii privind finanțele publice locale. Documentul are ca scop fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin majorarea veniturilor disponibile ale acestora. Astfel, proiectul prevede stabilirea a două cote a defalcărilor din impozitul pe venit al persoanelor fizice, în mărime de 100% pentru bugetele satelor (comunelor) și orașelor (municipiilor), cu excepția municipiilor-reședință de raion, și în mărime de 50% – pentru bugetele municipiilor-reședință de raion și pentru cele ale mun. Chișinău și Bălți.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

1173 просмотры

Дата публикации:

31 Октябрь /2019 14:30

Catalogul tematic

Подоходный налог | Налог на недвижимое имущество | Местные сборы | Новости

Ключевые слова

bugetele locale | venituri | cheltuieli | impozit | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon