Новости
Formularul Deciziei privind inițierea controlului fiscal, modificat
În „Monitorul oficial” a fost publicat Ordinul Directorului Serviciului de Stat nr. 264. din 25 iulie 2023 referitor la modificarea Ordinului SFS nr. 245/2019 privind aprobarea formularului Deciziei privind inițierea controlului și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului Deciziei privind inițierea controlului (DIC), prevederile căruia se vor pune în aplicare din 2 octombrie anul curent.
Astfel, formularul Deciziei privind inițierea controlului, anexa nr. 1 la Ordinul SFS nr. 245/2019, va avea un nou cuprins conform anexei la ordinal publicat.
Completările introduse în Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularului DIC prevăd că în cazul în care, în Decizie vor fi efectuate completări (desemnați funcționari fiscali suplimentari pentru efectuarea controlului, are loc prelungirea/suspendarea/amânarea/reluarea controlului fiscal, extinderea perioadei fiscale care urmează a fi supusă controlului), formularul va conține: numărul inițial generat automat de sistemul informațional al autorității fiscale și numărul de ordine al exemplarului suplimentar al formularului DIC.
Totodată, Nota de la pct. 1 al Instrucțiunii va fi completată cu un enunț care va stabili că în cazul verificării operative și/sau faptice efectuate inopinat la transportatori auto, la lit. b) din DIC se va indica textul „unitate de transport de prestare a serviciilor”.
Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ, în cazul în care contribuabilul va refuza să primească o copie a formularului DIC, funcționarul fiscal va face înscrierea „A refuzat să primească o copie”, va indica data și va aplica semnătura. Copia formularului DIC se va expedia în conformitate cu prevederile art. 1291 din Codul fiscal, în ziua inițierii controlului sau în ziua lucrătoare următoare. Refuzul contribuabilului de a primi o copie a Deciziei privind inițierea controlului nu va suspenda acțiunile de inițiere a controlului fiscal.
Drepturile și obligațiile contribuabilului în cadrul controlului conform Codului fiscal, enumerate în formularul DIC, de asemenea vor fi completate cu o prevedere, conform căreia în caz de absenţă a conducătorului întreprinderii, obligațiile prevăzute la art. 8 alin.(2) lit.f) şi g) din Codul fiscal sunt îndeplinite de alte persoane cu funcţii de răspundere, gestionare ale subiectului impunerii, în limitele competenței lor.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
922 просмотры
Дата публикации:
02 Август /2023 09:46
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
control fiscal
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии