Новости
IMM-urile din domeniul turismului rural vor beneficia de suport financiar nerambursabil
Întreprinderilor micro, mici și mijlocii ce activează în domeniul turismului rural vor benefcia de suport din partea statulu prin intermediul Programului de sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor din domeniul turismului rural, ce va fi implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea Programului a fost lansat pentru consultări publice, scopul Programului fiind de a contribui la dezvoltarea economiei naționale prin activități de turism rural, favorizând inițiative de antreprenoriat în cadrul ecosistemului ÎMM-urilor din domeniul turismului rural și valorificând resursele naturale și culturale ale localităților din mediul rural.
Conform Programului, solicitanții, la momentul aplicării, vor desfășura activitate de antreprenoriat în turism pe teritoriul Republicii Moldova, în unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi: sate, comune și orașe cu o populație de până la 30 000 de locuitori (conform ultimului recensământ al populației), care conține dezvoltare de produs turistic, de infrastructură turistică, activități de cazare și/sau alimentație a turiștilor, activități de agrement.
Suportul financiar nerambursabil acordat IMM-urilor va fi de maxim 70 % din valoarea proiectului investițional și nu va depăși suma de 500 mii lei per beneficiar.
Este important de menționat că resursele financiare acordate sub formă de grant urmează a fi utilizate pentru una sau mai multe dintre următoarele activități:
- reparația/mobilarea/echiparea unităților de cazare și/sau de alimentație, precum și a unităților de agrement destinate turismului rural, costurile cărora nu trebuie să depășească 50 % din valoarea grantului;
- restaurarea și menținerea stilului tradițional al încăperilor, mobilei, costurile cărora nu trebuie să depășească 50 % din valoarea grantului;
- amenajarea de spații/ achiziționarea de echipamente pentru activități de agrement și sport, achiziționarea și amplasarea (instalarea și servicii aferente) indicatoarelor turistice, costurile cărora nu vor depăși 50 % din valoarea grantului;
- servicii de design, arhitectură și consultanță pentru menținerea autenticității unităților de primire a turiștilor și echipamentului, instrumentarului utilizat, costurile cărora nu vor depăși 20% din valoarea grantului;
- achiziționarea de articole tematice, pentru furnizarea serviciilor turistice specializate, costurile cărora nu vor depăși 50 % din valoarea grantului;
- îmbunătățirea infrastructurii digitale, costurile cărora nu vor depăși 30% din valoarea grantului;
- activități și produse de promovare, cum ar fi campanii de promovare pe rețelele de socializare, pliante și broșuri de promovare tipărite, broșuri de promovare digitale, obiecte de semnalizare turistică, acțiuni și materiale de marketing și promovare a destinației, organizarea de info-tururi, costurile cărora nu vor depăși 20% din valoarea grantului.
- instruiri specializate, certificări în domeniu, afilieri la organizații specializate, costurile cărora nu vor depăși 20% din valoarea grantului.
Termenul de implementare al Programului este de 36 de luni, cu posibilitatea de a fi prelungit pe baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile. Implementarea Programului presupune un buget estimativ de 30 mil lei, cu posibilitatea de a fi suplinit cu fonduri ale donatorilor locali și externi.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1164 просмотры
Дата публикации:
24 Март /2023 08:00
Catalogul tematic
Новости | Tуризм
Ключевые слова
IMM | agenti de turism
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии