Новости
Indicațiile metodice privind efectuarea vizitei fiscale vor fi actualizate
Indicațiile metodice privind efectuarea vizitei fiscale și aplicarea chestionarului urmează a fi modificate. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat pentru consultări publice proiectul de modificare al Ordinului nr. 388/2019, prin care au fost aprobate Indicațiile respective.
SFS are misiunea de a asigura deservirea eficientă a contribuabililor și prevenirea încălcărilor fiscale. Pentru realizarea misiunii și reducerea numărului de controale, se utilizează procedeele fiscale – vizita fiscală/chestionarul contribuabilului, în vederea informării contribuabilului despre posibilele riscuri identificate de autoritatea fiscală și acordarea suportului necesar.
Capitolul II din Indicații descriu procedura de aplicare a chestionarului contribuabilului. Astfel, în vederea asigurării administrării fiscale eficiente, dar și în scopul limitării interacțiunii dintre contribuabil și Serviciul Fiscal de Stat, pentru identificarea/colectarea unor date de ordin general aferente activității contribuabilului poate fi utilizat procedeul fiscal „Chestionarul contribuabilului”.
Chestionarul contribuabilului include întrebări / solicitări de prezentare în copie a documentelor confirmative, aferente activității contribuabililor privind persoanele cu funcții de răspundere, genurile de activitate practicate, subdiviziunile disponibile, prezentare de explicații, etc., în scopul clarificării anumitor situații/neconcordanțe între datele raportate de contribuabil și cele cunoscute autorității fiscale.
Chestionarul contribuabilului, se întocmește în 2 (două) exemplare, în cazul în care acesta este semnat în mod olograf sau în 1 (un) exemplar, în cazul în care acesta este semnat de ambele părți în format electronic. Procedural, chestionarul după completare se semnează de către reprezentantul contribuabilului (conducătorul, contabilul/contabilul-șef sau persoana împuternicită în conformitate cu prevederile art.244 din Codul fiscal), cu remiterea ulterioară spre contrasemnare în adresa funcționarului fiscal, după care funcționarul fiscal va asigura remiterea documentului semnat de ambele părți.
În cazul refuzului contribuabilului de a oferi informația prin completarea chestionarului se va purcede la efectuarea vizitei fiscale conform modului general stabilit!
În capitolul III din Indicații va fi reglementată procedura de efectuare a vizitei fiscale și întocmirea rapoartelor privind vizita fiscală.
Vizită fiscală reprezintă instrumentul de administrare fiscală cu scop de asigurare a conformării voluntare prin acordarea consultațiilor, analiza activității, acumularea unor date despre activitatea contribuabilului.
Vizita fiscală se efectuează cu scopul:
- înregistrării în calitate de subiect al impunerii cu TVA;
- înregistrării în calitate de antrepozitar autorizat;
- constatării adresei juridice/adresei subdiviziunii;
- acumulării datelor generale despre activitatea contribuabilului și acordarea de sprijin explicativ-consultativ privind modul de aplicare a legislației fiscale;
- monitorizării privind disciplina de casă sau alte aspecte ce vizează administrarea fiscală, prin observarea directă a activității.
Totodată, vizita fiscală implică următoarele măsuri: acordarea de sprijin explicativ-consultativ privind modul de aplicare a legislației fiscale; stabilirea datelor de ordin general despre activitatea contribuabilului, prin examinarea registrelor contabile, documentelor primare, rapoartelor statistice, precum și din explicațiile angajaților; identificarea deficiențelor în activitatea contribuabilului și informarea despre consecințele care le implică acestea, dar și observarea directă a activității contribuabilului privind disciplina de casă sau alte aspecte ce vizează administrarea fiscală.
În cadrul vizitei fiscale se observă modul de desfășurare a activității contribuabililor, în scopul administrării de către Serviciul Fiscal de Stat a informațiilor corecte și complete despre activitatea acestora, în scopul excluderii oricărui risc.
Proiectul poate fi consultat aici până la 7 iunie curent. Propunerile la proiect pot fi remise la adresa electronică elena.vozian@sfs.md.
La data intrării în vigoare a noilor Indicații, urmează a fi abrogat Ordinul SFS nr.388 din 09.09.2019 referitor la aprobarea Indicațiilor metodice privind efectuarea vizitelor fiscale.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
840 просмотры
Дата публикации:
31 Май /2024 11:17
Catalogul tematic
Налоговые новости | Налоговое администрирование
Ключевые слова
serviciul fiscal de stat | actualizare | vizita fiscala | indicatii metodice
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии