Новости
Măsuri de sporire a capacității administrative a APL-urilor
Ponderea cheltuielilor administrative în veniturile proprii ale autorității publice locale a fost majorată de la 30% la 50%. Astfel, capacitatea administrativă a unei autorități publice locale va fi recunoscută ca fiind adecvată statutului legal al unei APL atunci, când cheltuielile administrative ale acesteia nu depăşesc 50% din suma totală a veniturilor proprii și a defalcărilor de la impozitele și taxele de stat.
În Monitorul Oficial din 13 ianuarie 2023 a fost publicată Legea nr. 370 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost operate modificări în Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrative și în Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală. Modificările au ca scop creșterea capacității administrative a APL.
Astfel, în lista veniturilor APL, care trebuie luate în considerare la evaluarea capacității administrative a respectivelor autorități, se includ și defalcările de la impozitele pe venit a persoanelor fizice.
De asemenea, legea mai prevede că personalul primăriei, inclusiv personalul primăriei și preturilor din municipiul Chișinău și al primăriei municipiului Bălți, încadrat în conformitate cu statul de personal avizat de Cancelaria de Stat, inclusiv persoanele cu funcții de demnitate publică, poate beneficia de o indemnizație lunară calculată proporțional timpului efectiv lucrat în luna respectivă.
Mărimea indemnizației se stabilește proporțional capacității administrative a APL, dar nu va putea depăși 40% din salariul de bază. Criteriile și condițiile de stabilire a indemnizației lunare vor fi prevăzute într-un regulament ce urmează a fi aprobat de Guvern și se va acorda în baza regulamentului intern, aprobat de consiliul local.
Noile prevederi au intrat în vigoare la data publicării în MO.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
849 просмотры
Дата публикации:
16 Январь /2023 07:57
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
indemnizatie | venituri
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии