Мнения
Anatol Arapu despre mecanismele de stimulare a economiei, potrivite Republicii Moldova
În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, fostul Ministru al Finanțelor Anatol Arapu a menționat:
Când economia stagnează sau chiar este o posibilă descreștere, a face modificări dramatice în politicile de impozitare nu este cel mai bun lucru.
Potrivit lui, Fondul Monetar Internațional și partenerii noștri doresc altceva, ca să vadă scopul, care este direcția politicilor pe termen mediu și de lungă durată. Aceasta e cel mai important. Bugetul în sine nu este atât de complicat, în funcție de deciziile politice la ce se alocă resursele. În principiu, problema e următoarea: Moldova, ca multe alte economii din regiune, trece printr-o criză economică, nu atât de profundă. Ca să restabilești creșterea economică, trebuie să decizi ce instrumente utilizezi pentru a restabili creșterea economică în Republica Moldova.
Despre acele instrumente, Arapu spune că „există trei mecanisme clasice de stimulare a creșterii economice: consumul intern, consumul extern, adică exporturile, și investițiile. Noi avem o situație destul de grea. Consumul intern este lovit de scăderea veniturilor populației legate de depreciere. E clar că nu poți și bugetul nu are resurse pentru a crește rapid salariul și nici în sectorul privat nu cresc salariile. Prin urmare, consumul intern, care ar fi un generator de creștere, nu este relevant, mai ales că au scăzut foarte mult remitențele. Iarăși, putem să ajungem la concluzia că nu este un factor de creștere economică.
Doi: exporturile. Piețele tradiționale, care au fost până acum din Est, sunt în criză, sunt în criză majoră. Și să ne așteptăm că vor crește exporturile în acea direcție tot nu este cel mai bun caz. În Vest nu este ușor, exporturile cresc, dar nu cu această viteză. Exporturile au scăzut anul trecut cu 16% comparativ cu 2015, valoric. Unele exporturi au scăzut valoric din cauza fluctuației prețurilor internaționale, dar au crescut în cantități, ceea ce e un fenomen foarte bun. Să sperăm că va fi un an agricol bun și vor crește exporturile.
Cel mai important lucru pe care îl poate face guvernul Republicii Moldova acum, având un program cu FMI, să restabilească credibilitatea creditorilor străini și a mobiliza resurse financiare externe pentru a crește foarte mult investițiile publice. Investițiile publice ar da un imbold creșterii economice. Pentru aceasta trebuie să avem acest acord neapărat. Cu părere de rău, la noi există o problemă foarte mare în Republica Moldova – absorbția surselor disponibile. Noi avem și am avut sute de milioane de dolari, de credite contractate pentru infrastructură, pentru drumuri, pentru alte necesități, însă instituțiile noastre atât publice, cât și private nu sunt capabile de a asimila aceste resurse. Totuși, trebuie de făcut eforturi ca să fie acest acord, să fie mobilizate resurse financiare externe și statul să investească. Investițiile ar trebui să fie motorul creșterii economice din anul acesta și pe viitor.
via | bani.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1537 просмотры
Дата публикации:
12 Март /2016 15:32
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
mecanisme de stimulare | economia | 2016 | crestere economica | propuneri
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии