Мнения

BM se pronunță pentru eficientizarea cheltuielilor fiscale în sectorul agrar

Cheltuielile fiscale în agricultura Moldovei nu sunt eficiente – se menționează în Raportul Băncii Mondiale privind cheltuielile publice în agricultură, prezentat luni într-o dezbatere, organizată de Oficiul BM în Moldova. Potrivit autorilor studiului, agricultura RM beneficiază de un tratament fiscal favorabil în mărime de 0,6% din PIB. E vorba de aplicarea T.V.A., a cărei cotă în sectorul agrar este redusă, de reducerile la impozitul pe venit și la contribuțiile sociale si altele. Tratamentul fiscal favorabil pare să încetinească restructurarea sectorului agricol și limitează productivitatea lui ,- apreciază unul din autorii studiului, Marcel Chistruga, economist, BM. Raportul relevă că, acele concesii, oferite la impozitul pe venit nu asigură un sprijin pentru gospodăriile casnice cu venituri mici din zonele rurale, nu reduc volabilitatea veniturilor producătorilor agricoli și, în final, nu sunt echitabile, favorizînd gospodăriile agricole mari. Lasă mult de dorit sistemul de impozitare a bunurilor imobile, care poate amîna ieșirea din agricultură, cît și bloca intrarea în sector pentru investitorii străini. Și rata redusă de 8% a T.V.A. pentru anumite produse agricole s-a dovedit a fi benefică, în mare parte, pentru categoriile de producători agricoli cu venituri mari. Autorii Raportului se pronunță pentru reproiectarea cheltuielilor fiscale în vederea abordării mai eficiente a provocărilor din sectorul agricol. Astfel, ei propun majorarea impozitului pe venit pentru companiile agricole pînă la 12% (în prezent 7%). O altă măsură se referă la anularea scutirii T.V.A. pentru utilaj și tractoare și oferirea unor instrumente fiscale mai eficiente de a susține investițiile în agricultură, precum ar fi compensațiile capitale sau creditele fiscale, similare celor aplicate în țările cu agricultură avansată. Utilizarea mai bună a terenurilor ar putea fi stimulată prin anularea restricției privind achiziția terenurilor de către persoane străine, ceea ce, în opinia autorilor Raportului, ar deschide sectorul pentru participanți noi, care ar aduce resurse și tehnologii avansate. Autorii Raportului sunt de părere, că estimarea eficientă a terenurilor și bunurilor în sectorul agricol este vitală pentru adoptarea impozitării bazate pe valoarea acestora. Totodată, este necesar de a introduce un impozit special pentru terenurile necultivate. O atenție mare este acordată în Raport sprijinului pentru producătorii agricoli cu venituri mici. În acest sens, se propune introducerea unui impozit forfetar bazat pe cifra de afaceri cu o presiune fiscală și costuri de conformare mici, pentru a readuce producătorii agricoli cu venituri reduse în rețeaua fiscală și a unui sistem de asistență socială bine țintit. Pentru a consolida perspectivele de venituri mari în sector, urmare a restructurării acestuia, este important, în opinia autorilor Raportului, de a examina problema anulării ratei contribuției în fondul social, plătită de către producătorii agricoli. ȘI referitor la T.V.A. Autorii Raportului BM propun aplicarea unei rate unice de 20% a T.V.A. pentru toate produsele agricole. Concomitent, urmează să fie asigurată achitarea unei compensații gospodăriilor casnice cu venituri reduse. Aceasta ar putea contribui la limitarea ineficienței în alocarea T.V.A. reduse la unele produse și ar reduce costurile de administrare și fraudare a T.V.A. Potrivit calculelor, efectul net al schimbărilor fiscale propuse în Raportul Băncii Mondiale ar rezulta în venituri suplimentare de circa 0,5% din PIB. Raportul mai specifică, că impozitele în sectorul agricol au reprezentat 0,8% din PIB sau 3,3% din valoarea adăugată brută în agricultură în 2013. Rata cheltuielilor fiscale este de circa 60% din impozitele colectate în agricultură.
author icon

Мария Трифан

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1559 просмотры

Дата публикации:

13 Октябрь /2015 10:16

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

BM | cheltuieli | TVA | sector agricol | impozit pe venit

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon