Мнения

Clienţii vor avea dreptul de a revoca tranzacţia de schimb valutar, potrivit unui proiect de lege

Clienţii vor avea dreptul de a revoca operaţiunea de schimb valutar pînă la finalizarea acesteia, precum şi după finalizare - în decurs de 30 minute de la încheiere, informează Moldpres cu referire la un proiect de modificare a Legii cu privire la reglementarea valutară, prezentat spre consultări publice de Banca Naţională a Moldovei (BNM). În vederea sporirii nivelului de concurenţă pe piaţa operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, proiectul de lege prevede dreptul unităţilor de schimb valutar de a modifica pe parcursul programului de lucru cursurile valutare aplicate, mai notează BNM. În prezent acestea nu au dreptul să modifice cursul pe parcursul zilei. Dar, pentru a preveni eventuale fraude, banca centrală va avea dreptul de a stabili frecvenţa de modificare de către unităţile de schimb valutar a cursurilor de cumpărare şi vînzare în decursul programului de lucru al acestora. Unităţile de schimb valutar vor fi obligate prin lege să nu modifice pe parcursul zilei cursurile de cumpărare şi vînzare ale dolarului SUA, euro, lirei sterline, leului românesc şi hrivnei ucrainene cu mai mult de două zecimale, iar a rublei ruse – cu trei semne zecimale. Taxa de licenţă pentru activitatea caselor de schimb valutar ar putea fi majorată de la 3250 de lei la 12 000 de lei. Pentru a evita confuzia în legătură cu faptul că atît legislaţia bancară, cît şi legislaţia valutară utilizează una şi aceeaşi noţiune (punct de schimb valutar) cu sens diferit, BNM propune ca acestea să fie rebotezate în „birou de schimb valutar”. Băncile vor fi obligate în continuare să asigure „la începutul şi în timpul programului de lucru suma echivalentă de 100 000 de lei pentru fiecare punct de schimb valutar”. Pe de altă parte se propune a fi anulată pentru casele de schimb valutar cerința de asigurare la începutul şi în timpul programului de lucru a sumei minime echivalente de 400 000 de lei pentru efectuarea operațiunilor cu persoane fizice.

via | www.moldpres.md

1454 просмотры

Дата публикации:

14 Апрель /2015 16:46

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

schimb valutar | tranzacţiile | BNM | proiect de lege | curs valutar

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon