Мнения

David Sainsbury: Economie politică nouă progresivă

David Sainsbury, membru al Camerei britanice a Lorzilor, a activat în calitate de ministru al Științei și Inovației în cabinetul lui Tony Blair (1998-2006), și este autorul a Capitalismul Progresiv - cum de realizat o creștere economică, libertate și justiție socială. LONDRA - Într-un articol privind Afacerile Externe intitulat "Viitorul istoriei", Francis Fukuyama a subliniat că, în pofida furiei larg răspîndite legate de planurile de salvare ale Wall Street, nu s-a observat o sporire majoră a suportului față de partidele politice de stînga. Fukuyama a atribuit aceasta - pe bună dreptate, cred eu - la eșecul ideilor. Criza financiară din 2008 a relevat deficiențe majore în viziunea neoliberală a capitalismului, iar viziunea obiectivă din ultimii 35 ani arată că modelul neoliberal nu a funcționat bine în ultimii 30 de ani în ceea ce privește creșterea economică, stabilitatea financiară și justiția socială . Însă o alternativă progresivă credibilă abia urmează să se contureze. Care ar fi principalele caracteristici generale ale unei astfel de alternative? În primul rînd, o economie politică progresivă trebuie să se bazeze pe încredere fermă în capitalism – cu alte cuvinte, pe un sistem economic în care majoritatea activelor sunt în proprietatea privată, și piețele, în mare măsură, ghidează producerea și distribuirea veniturilor. Dar, totodată, aceasta trebuie să incorporeze trei convingeri progresive definitorii: rolul crucial al instituțiilor; necesitatea implicării statului în modelarea acestora, în scopul soluționării conflictelor de interese și asigurării bunurilor publice; și justiție socială, definită ca echitate, în calitate de evaluare importantă a performanței economice a unei țări. A fost o greșeală mare a economiștilor neoclasici de a nu vedea capitalismul drept un sistem socio-economic, în care instituțiile constituie o parte esențială. Recenta criză financiară a fost înrăutățită de eșecuri instituționale profunde, cum ar fi nivelul pîrghiilor financiare permise băncilor. Cercetările empirice au arătat că patru seturi de instituții au un impact major asupra performanțelor firmelor și, prin urmare, asupra creșterii economice a unei țări. Acestea includ instituțiile ce stau la baza piețelor financiare și a muncii, aranjamentele privind guvernarea corporativă, sistemele de educație și formare, precum și sistemul național de inovare (rețeaua de instituții publice și private, care inițiază și propagă noile tehnologii). Cel de al doilea concept definitoriu al gîndirii progresive constă în faptul că, instituțiile nu evoluează în mod spontan, așa cum consideră neoliberalii. Statul trebuie să se implice în modelarea și reformarea lor. În cazul instituțiilor ce stau la baza piețelor financiare și a muncii, precum și guvernării corporative, statul trebuie să medieze conflictele de interese. În mod similar, sistemul de educație și formare al unei țări, precum și sistemul național de inovare sunt produse, în mare parte, publice, care trebuie să fie asigurate de către stat. Trebuie să fie clar că rolul statului pe care l-am descris constă în crearea posibilităților sau sprijinirea pieței. Acesta nu coincide cu rolul de comandă-și-control promovat de socialiștii tradiționali sau rolul minimalist îndrăgit de neoliberali. Al treilea concept definitoriu al gîndirii progresive respinge viziunea neoliberală că performanța economică a unei țări ar trebui să fie evaluată doar în termeni de creștere a PIB-ului și de libertate. În cazul preocupărilor legate de bunăstarea unei societăți, nu este posibil de argumentat că o țară bogată, în care topul de 1% deține cea mai mare parte a bogăției, o duce mai bine decît o țară mai puțin bogată în care prosperitatea este repartizată mai larg. Mai mult ca atît, echitatea reprezintă o măsură mai bună a justiției sociale comparativ cu egalitatea. Acest lucru se datorează faptului că este greu de conceput politici practice și eficiente pentru desăvîrșirea egalității într-o economie de piață. Suplimentar, egalitatea și creșterea economică implică un compromis real, iar egalitarismul nu este o politică populară chiar și printre mulți oameni cu venituri mici. În experiența mea, sindicatele sunt mult mai cointeresate în diferențierea salariilor decît într-o politică simplă de remunerare egală pentru toți. Acestea sunt principiile de bază pe care, cred eu, că o nouă economie politică progresivă ar trebui să le includă. La fel, eu cred că, țările occidentale care nu adoptă cadrul dat, și, în schimb, aderă la economia politică neoliberală, vor afla curînd că le este tot mai dificil să inoveze și să crească. În noua economie globală, care este inundată de forță de muncă ieftină, economiile occidentale nu vor fi în stare să concureze într-o "cursă către poziții inferioare," cu firmele care caută forță de muncă și mai ieftină, pămînt și capital, iar guvernele încearcă să le atragă prin liberalizarea și diminuarea beneficiilor sociale. Singura modalitate, prin care economiile occidentale vor putea concura și îmbunătăți standardul de viață, este implicarea lor într-o cursă către top. Astfel, firmele trebuie să îmbunătățească valoarea lor adăugată prin intermediul inovării în industriile existente, precum și prin dezvoltarea capacității de a concura în industrii noi și mai sofisticate, în care valoarea adăugată este, în general, mai mare. Companiile vor putea să facă acest lucru numai în cazul în care guvernele vor renunța la idea că nu au nici un rol de jucat în economie. De fapt, rolul-cheie al statului constă în asigurarea condițiilor ce ar permite companiilor dinamice să inoveze și să crească.

via www.project-syndicate.org

traducere: Svetlana Bujac

1372 просмотры

Дата публикации:

17 Март /2014 15:48

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

economia | politica monetară | criza financiara | companii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon