Мнения
Iuri Cicibaba: Pentru un apartament de 35 mii de euro, beneficiarul va achita 4,9 mii lei pe lună
Cabinetul de miniștri a aprobat recent programul „Prima Casă”, care ar trebui să simplifice procesul de obținere a unui credit imobiliar pentru tineri. Proiectul presupune ca prețul de procurare a locuinței
să nu depășească un milion de lei şi ca beneficiarul să contribuie inițial cu cel puțin 10 la sută. La program nu pot participa deținătorii de locuințe, nici cei care au o
vârstă mai mare de 45 de ani. O experiență asemănătoare am avut în mun. Chișinău, dar a fost nereușită.
Despre schimbările care au intervenit acum, care va fi dobânda, ce salariu trebuie să aibă beneficiarul și cu cât este mai rentabil acest tip de credit, l-am întrebat pe Iuri Cicibaba, viceministrul Finanțelor, care a făcut parte din echipa care a elaborat proiectul.
- Guvernul a aprobat proiectul de lege privind constituirea cadrului legal, necesar implementării programului „Prima Casă”. Am avut ceva similar și la nivel municipal, dar s-a dovedit a fi un proiect nefuncțional, și, într-un final, a eșuat. Prin ce diferă cele două proiecte?
- În primul rând, programul de stat „Prima Casă” a fost elaborat, reieșind din experiența pozitivă a altor țări, care au implementat proiecte de acest fel. Sigur, s-au luat în considerare și eșecurile proiectului la care faceți referire. S-a lucrat în echipă cu mai multe instituții și ne-am străduit să avem o abordare multidimensională, astfel încât să ieșim cu un produs care să fie atractiv și pentru tinerele familii, și pentru băncile comerciale.
- Sună cam tehnic ceea ce spuneți. Ce beneficii prevede proiectul la modul practic?
- Acest program este adresat tinerilor din toată țara și are mai multe avantaje. Cel mai important este că, pentru accesarea creditului ipotecar, persoana trebuie să aibă la început o contribuție proprie de numai 10%, dar Guvernul deja garantează în locul beneficiarului 50% din valoarea creditului. Mai mult, creditul este acordat pe un termen de 25 de ani, ceea ce înseamnă că rata lunară este una destul de rezonabilă. Desigur, beneficiarul poate achita oricând anticipat. Există doar o singură condiție – să nu vândă locuința în primii cinci ani.
- Ce fel de locuințe pot fi procurate?
- Vor putea fi achiziționate doar locuințe date deja în exploatare. Nu vor fi examinate cererile pentru construcții în derulare sau proiecte de investiții imobiliare.
- Pentru că taxele de stat bat la buzunar, beneficiarii vor avea parte de anumite reduceri?
- Ministerul Finanțelor a propus modificarea taxelor de stat. Mai exact, am micșorat această taxă până la 50 de lei pentru autentificarea contractelor de ipotecă, semnate în cadrul programului. Totodată, taxa de stat pentru autentificarea contractelor de înstrăinare a ajuns de la 0,5% la 0,1%.
- Ați remarcat că programe asemănătoare funcționează foarte bine în țările europene. Experiența căror state stă la baza programului aprobat în R. Moldova?
- Ne-am inspirat mai mult din experiența României. Colegii noștri de la Ministerul Finanțelor Publice și cei de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii de la București ne-au ajutat să elaborăm conceptul programului. În România, acesta funcționează de mai bine de opt ani și, practic, domină piața de credite. Am preluat acest exemplu, pentru că este unul relevant.
- Cât de migăloasă este procedura de elaborare a dosarului pentru a îndeplini condițiile necesare? Și care sunt, de fapt, aceste condiții?
- Dosarul conține exact aceleași documente necesare, ca și în cazul contractării unui credit bancar clasic. Dovada veniturilor oficiale este una obligatorie, desigur.
- De regulă, atunci când cetățenii obțin un credit ipotecar, băncile percep și anumite taxe adiționale. Aici se va întâmpla la fel?
- Dobânzile vor fi cu 1-1,5% mai mici decât dobânda standard, care va fi reevaluată la fiecare jumătate de an, în funcție de rata de referință a Băncii Naționale. În prezent, ne referim la o dobândă anuală efectivă de 9,16%, dar nu exclud că, în momentul lansării programului, aceasta să fie mai mică. Băncile nu vor percepe taxe și comisioane adiționale, iar acest lucru este prevăzut și în proiectul de lege pe care l-a adoptat Guvernul în ședința recentă, cu excepția comisionului unic în mărime de 1% la eliberarea creditului.
- Vor fi luate în considerare și veniturile neoficiale ale solicitantului, dacă ținem cont de faptul că salariile în plic, din păcate, se achită până în prezent?
- Nu. Noi vorbim doar despre veniturile oficiale. Adică persoana trebuie să fie plătitoare de impozite și transparentă, deoarece și statul își asumă anumite riscuri, garantându-i jumătate din valoarea creditului.
- „Prima Casă” este destinată persoanelor care au vârsta de până la 45 de ani, sunt angajate oficial în R. Moldova și sunt cetățeni ai țării noastre. Cine, totuși, va avea prioritate pentru a beneficia de creditul preferențial?
- Nu vorbim de priorități sau șanse, ci de eligibilitate și capacitatea de plată. Dar, în general, programul se adresează tinerilor care sunt angajați în sectorul public și privat, dar au salarii nu prea mari pentru a-și permite procurarea unei locuințe. Deci, noi venim să-i susținem real, oferind garanții în locul gajului și alte avantaje despre care deja am vorbit.
- Este prevăzută și posibilitatea cumulării veniturilor mai multor persoane, pentru a putea accesa creditul respectiv?
- Da, vor fi luate în calcul și veniturile oficiale, spre exemplu, ale soțului/soției și chiar ale rudelor de gradul I ale solicitantului. Din acest considerent, putem afirma că programul presupune credite ipotecare accesibile.
- Valoarea maximă a locuinței, pentru care se poate cere credit, este de până la 1 mil. lei, iar beneficiarul trebuie să achite prima rată în mărime de 10% din suma creditului ipotecar. Așa se spune în proiect. Vă rog să ne dați un exemplu...
- Să luăm exemplul unui apartament cu două camere, cu prețul de piață de 35 mii de euro sau echivalentul la 717 500 lei. În acest caz, beneficiarul trebuie să aibă, în primul rând, suma acumulată pentru prima rată, în mărime de 71 750 lei, și în al doilea rând, veniturile nete cumulative ale familiei să însumeze 11 mii de lei. Rata lunară este de 4 900 de lei sau 267,8 euro pe o perioadă de 300 de luni.
- Termenul maxim de rambursare a creditului este de 25 de ani, dar nu trebuie să depășească vârsta de pensionare a solicitantului. Ce se va întâmpla dacă, peste 10-15 ani, persoana nu-și va mai permite să achite rata lunară?
- Exact ceea ce se întâmplă și în cazul incapacității de plată pentru orice credit ipotecar. Dacă beneficiarul nu-și poate achita ratele în decurs de trei luni, atunci banca recurge la vânzarea gajului, acoperă datoria care a mai rămas din credit și datoria față de stat, iar restul îl întoarce familiei. În caz contrar, pierderile sunt suportate în mod egal de către bancă și de către stat.
- Este prevăzut un comision pentru închiderea anticipată a creditului?
- Pentru achitarea anticipată nu va fi perceput niciun comision.
- Ținând cont de faptul că R. Moldova trece printr-o perioadă destul de dificilă economic, ce cheltuieli trebuie să-și asume statul pentru a face față acestui program?
- În fiecare an, în bugetul de stat vor fi alocate surse financiare care să acopere executarea garanțiilor de stat eliberate în cazul în care persoana nu-și execută obligațiunile, privind achitarea plăților lunare. Pentru anul 2018, Ministerul Finanțelor va prevadea un fond de garantare în valoare de 1 mld. lei. Asta înseamnă că creditele garantate de stat în programul „Prima Casă” pot fi eliberate în sumă de 2 mld. lei.
- Când cetățenii își pot depune dosarele pentru program și care sunt primii pași pe care ar trebui să-i facă în această privință?
- La această etapă, este prematur să vorbim despre o dată exactă când băncile vor putea acorda primul credit ipotecar prin intermediul programului. Noi însă depunem toate eforturile ca acest lucru să se întâmple într-un termen cât mai restrâns, poate chiar până la sfârșitul anului. Acum este important ca Parlamentul să adopte legea privind programul „Prima Casă”. La fel, Guvernul urmează să adopte o hotărâre prin care vor fi reglementate anumite detalii, precum criteriile de admitere a băncilor pentru participarea la program, condițiile de acordare și executare a garanției de stat etc.
via | www.timpul.md
6593 просмотры
Дата публикации:
16 Ноябрь /2017 09:19
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
prima casa | ipoteca | Iurii Cicibaba | garantie de stat
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии