Новости

Mijloace de transport plasate sub regimul vamal de admitere temporară vor putea fi vămuite

Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 8 iunie anul curent, a aprobat în prima lectură proiectul modificărilor la Codului vamal nr. 1149/2000 și Legea nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoane fizice, scopul căruia este să ofere o soluție fezabilă pentru proprietarii mijloacelor de transport plasate sub regimul vamal de admitere temporară.

 

De menționat, că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod vamal nr. 95/2021 (din 1 ianuarie 2024), va fi limitată aflarea pe teritoriul RM, până la 180 de zile pe parcursul unui an, a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat. Totodată, conform datelor oficiale, pe teritoriul RM circulă în jur de 180 mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul vamal de admitere temporară, și punerea în aplicare a normei date va crea dificultăți pentru zeci de mii de cetățeni ai Moldovei, proprietari ai acestor mijloace de transport.

 

Astfel, proiectul propune ca prin derogare de la prevederile Codului fiscal (CF), Codului vamal nr. 1149/2000 (CV) și ale Legii nr. 1569/2002, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor din proiect, mijloacele de transport auto clasificate la poziția tarifară 8703 cu vârsta de exploatare între 5 și 10 ani, care au fost introduse pe teritoriul RM de către persoane fizice rezidente până la data de 1 ianuarie 2023 și au fost declarate prin acțiune conform art.1841 din CV și art.10 alin.(3) din Legea nr.1569/2002, să poată fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023.

 

Totodată, autoturismele al căror termen de exploatare este mai mare de 10 ani la data achitării drepturilor de import, vor putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru vârsta de 10 ani pentru anul 2023.

 

Se mai prevede că din data intrării în vigoare a prevederilor din inițiativă (la data publicării în MO) până la 31 decembrie 2023, mijloacele de transport auto clasificate la poziția tarifară 8703, care au fost introduse pe teritoriul RM până la 1 ianuarie 2023 și declarate prin acțiune conform art.184din CV și art.10 alin.(3) din Legea nr. 1569/2002, indiferent de vârsta de exploatare, dar care actualmente nu mai există (au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei), la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul RM și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, vor fi excluse din sistemul informațional al Serviciului Vamal doar după achitarea drepturilor de import în mărime de 15 000 lei.

 

Proiectul stipulează că pentru aceste mijloace de transport Formularul tipizat TV-25 și TV-14 să nu se elibereze. În cazul identificării pe teritoriul țării a mijlocului de transport pentru care s-au încasat drepturile de import în baza prevederilor date și constatării ulterioare prin documente justificative că acesta nu a fost distrus s-au vândut la piese auto, Serviciul Vamal va încasa diferența drepturilor de import în dependență de vârsta acestuia în baza legislației în vigoare la momentul constatării, cu eliberarea Formularului tipizat TV-25.

 

În cadrul prezentării proiectului a fost menționat că normele propuse nu implică costuri financiare din buget, dimpotrivă, conform estimărilor preliminare, implementarea prevederilor va genera în anul 2023 venituri suplimentare la bugetul de stat.

 

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Таможенная Служба Республики Молдова

918 просмотры

Дата публикации:

09 Июнь /2023 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

regim vamal | autovehicule neînmatriculate | procesele de vamuire

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon