
Новости
Modificări la Codul fiscal, aprobate în lectura a doua
Serviciile de împădurire/reîmpădurire și reabilitare a pădurilor din cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru anii 2023-2032 vor fi scutite de TVA fără drept de deducere. Totodată, va fi extins spectrul de venituri neimpozabile prin completarea art.20 din Codul fiscal cu indemnizațiile lunare tinerilor angajați în industrii de importanță majoră, precum și cu compensarea cheltuielilor pentru funcționarii publici, persoanele cu funcții de demnitate publică și pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în instituțiile medico-sanitare publice, care își exercită atributțile de serviciu într-o altă localitate decât cea în care își au domiciliu, pentru transportul tur-retur si/sau pentru închirierea spațiului locativ.
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, inclusiv a Codului fiscal, elaborat după cum a menționat președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, pentru optimizarea legislației în vigoare la evoluția proceselor economice şi sociale și prevede ansamblu de măsuri şi instrumente în vederea clarificării şi eliminării unor discrepanțe legislative precum şi stimularea unor sectoare economice, a fost aprobat în lectura a doua.
Pe lângă prevederile menționate mai sus, Codul fiscal va mai fi completat cu norme noi prin care se instituie un spectru nou de cheltuieli deductible și anume - dreptul la deducere a compensațiilor achitate salariaților pentru vizitarea structurilor de primire turistice rurale pe teritoriul Republicii Moldova, precum si prin intermediul tichetelor de vacanță, limita acestora fiind plafonată în cuantumul de 50% din salariul mediu lunar pe economic, prognozat și aprobat de Guvem pentru anul pentru care a fost acordat. În acest context menționăm că odată cu extinderea spectrului cheltuielilor deductibile, angajatorul va avea dreptul, în cadrul companiei, să acorde atât abonamente pentru utilizarea facilităților sportive, cât și să compenseze cheltuielile de vizitare a structurilor de primire turistică rurală. Totodată, la deducerea cheltuielilor respective în scopuri fiscale, angajatorul urmează să aleaga deducerea doar a unui singur tip de cheltuieli suportate în raport cu un salariat sau a ambelor tipuri de cheltuieli cu condiția încadrăii acestora în plafonul deductibil.
Proiectul mai prevede neimpozitarea veniturilor persoanelor fizice nerezidente obținute sub forma de dobânzi sau creșterea de capital aferente valorilor mobiliare de stat emise în Republica Moldova, pentru a oferi egalitate la impozitarea veniturilor din sursele respective obținute atât de caăre persoanele fizice rezidente, cât și nerezidente.
Mai merită a fi menționat și faptul că proiectul prevede modificarea articolului 95 alin. (2), în scopul completării acestuia astfel încât nu se va considera obiectul impunerii cu TVA livrarea autoturismelor li altor autovehiculelor clasificate la pozițile tarifare 870321, 870322, 870323, 870324, 870331, 870332, 870333, 870340, 870350000, 870360, 870370000, 870380, 9705, care au fost procurate în baza contractelor de leasing financiar, încheiate până la data de 1 ianuarie 2026. În acest mod va fi reglementat tratamentul fiscal aferent TVA în cazul în care autoturismele au fost procurate în baza contractului de leasing financiar până la data menționată, iar valoarea acestora stabilită prin contract cu dreptul de achitare în rate, include deja acciza calculată la momentul importului.
Proiectul conține modificări și la alte acte normative, cum ar fi Codul vamal, Codul civil sau Codul administrativ, iar cu detalii vom reveni.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
174 просмотры
Дата публикации:
04 Июль /2025 07:41
Catalogul tematic
Налоговые новости
Ключевые слова
administrarea accizelor | T.V.A | Codul fiscal
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии