Новости

Modul de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică va fi revizuit

În sensul determinării venitul global lunar al gospodăriei casnice pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică, acesta ar putea fi estimat:

a) în cazul veniturilor pentru care în sistemele și resursele informaționale de stat sunt date lunare: media valorii veniturilor globale lunare realizate în ultimele 6 luni;

b) în cazul veniturilor pentru care în sistemele și resursele informaționale de stat sunt date anuale: a douăsprezecea parte a veniturilor pentru anul precedent.

 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu proiectul modificărilor în Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie.

 

Astfel, autorii propun deducerea din venitul declarat al familiei a cuantumului pensiei alimentare plătite. Încă o prevedere a proiectului ține de extinderea categoriilor consumatorilor ce pot solicita compensațiile nominalizate, lista fiind suplinită cu consumatorii din cadrul întovărășirilor pomicole și cei pentru care companiile de construcții intervin în calitate de intermediar la decontări.

 

Integral proiectul poate fi consultat aici. Modificările urmează a fi aprobate prin hotărârea Executivului și pot fi puse în aplicare din momentul publicării acestora în MO.

 

 

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

957 просмотры

Дата публикации:

21 Ноябрь /2022 11:47

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

vulnerabilitatea

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon