Новости
Noi categorii de vulnerabilitate energetică
În cadrul ședinței plenare din 7 iulie Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul modificărilor la Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice care prevede suplinirea listei categoriilor de vulnerabilitate energetică cu două categorii noi - consumatori cu vulnerabilitate energetică extremă și primară. Aceasta, în opinia autorului inițiativei, va asigura distingerea celor mai vulnerabile gospodării și oferirea acestora unei compensații mai mari.
Totodată, proiectul prevede integrarea celor două instrumente de bază aplicate în vederea susținerii cetățenilor în perioada rece a anului: a ajutorului pentru perioada corespunzătoare și a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, într-un mecanism unic – plata compensațiilor la energie.
Conform proiectului, compensație la energie va fi sumă monetară, acordată din contul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, la factura pentru consumul de gaze naturale, energie termică, energie electrică destinată consumatorilor vulnerabili, având drept scop acoperirea unei părți din cheltuielile la consumul de energie și/sau transferate familiei defavorizate pentru lunile ianuarie-martie şi noiembrie-decembrie.
Proiectul prevede completarea Legii nr. 241/2022 cu noi prevederi care stabilesc că pentru verificarea componenței familiei consumatorului casnic de energie, Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică” va verifica prin schimb de date cu alte sisteme guvernamentale informațiile privind vizele de reședință ale membrilor familiei și alte informații necesare, în modul stabilit de Guvern.
Pentru verificarea nivelul de venit al familiei sau al persoanei singure, birourile de credit, asociațiile de economii și împrumut, organizațiile de creditare nebancară și băncile vor furniza gratuit informațiile necesare prin transfer automatizat de date în SI „Vulnerabilitatea energetică”, în modul stabilit de Guvern.
Se propune ca noile reglementări să intre în vigoare la data publicării în „MO”, iar în termen de 3 luni de la data publicării, Guvernul va aduce actele normative în concordanță cu modificările operate în Legea nr. 241/2022.
Conform datelor oficiale, în perioada rece precedentă 2022-2023, 80% (circa 610 848) din gospodării au fost încadrate în categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată, reprezentând o pondere semnificativă din totalul gospodăriilor înregistrate în Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”. În cadrul discuțiilor pe marginea proiectului a fost subliniat că în categoria foarte ridicată, pornind de la un consum mediu, au fost încadrate persoane veniturile cărora variau între 0 lei și 6500 lei.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1257 просмотры
Дата публикации:
10 Июль /2023 07:58
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
socialmente vulnerabili | securitate energetica
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии