Новости
Organizațiile necomerciale se pot înscrie în Lista beneficiarilor desemnării procentuale
În perioada 1-30 septembrie a fiecărui an, organizațiile necomerciale din Republica Moldova pot depune la Agenția Servicii Publice cererea de înregistrare în lista beneficiarilor desemnării procentuale.
Ce trebuie de făcut pentru a deveni beneficiar al mecanismului desemnării procentuale
Pentru a deveni beneficiari ai mecanismului de desemnare procentuală, solicitanții (asociaţiile obşteşti, fundaţiile, instituţiile private, cultele religioase şi părţile componente ale acestora), care întrunesc cumulativ condiţiile prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr.86/2020 cu privire la organizaţiile necomerciale, vor depune la Agenția Servicii Publice sau la subdiviziunile teritoriale o Cerere de înregistrare în Lista beneficiarilor desemnării procentuale, cu anexarea certificatului emis de instituţia bancară privind deschiderea contului bancar în monedă naţională.
Cererea poate fi depusă:
- Pe suport de hârtie la orice centru multifuncțional al ASP;
- În format electronic la adresa de email: dilud@asp.gov.md.
Organizațiile beneficiare, trecute în lista beneficiarilor desemnării procentuale în anii precedenți rămân înscrise în lista beneficiarilor pentru anul următor, cu condiția că nu au datorii la bugetul public național. Pentru asigurarea actualizării datelor incluse în Listă, beneficiarii desemnării procentuale, în temeiul pct. 111 din Regulamentul cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1286/2016, notifică Agenției Servicii Publice modificarea denumirii, sediului, codului fiscal, contului bancar, precum şi datele privind radierea din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Cine poate fi beneficiar al desemnării procentuale
1. Asociaţiile obşteşti, fundaţiile şi instituţiile private înregistrate în Republica Moldova care desfăşoară activităţi de utilitate publică în conformitate cu Legea cu privire la organizaţiile necomerciale, cu condiţia că acestea îşi desfăşoară activitatea timp de cel puţin un an pînă la solicitarea înregistrării în lista beneficiarilor desemnării procentuale şi nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare;
2. Cultele religioase şi părţile componente ale acestora înregistrate în Republica Moldova care desfăşoară activităţi sociale, morale, culturale sau de caritate, cu condiţia că acestea îşi desfăşoară activitatea timp de cel puţin un an pînă la solicitarea înregistrării în lista beneficiarilor desemnării procentuale şi nu au datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare.
Ce reprezintă mecanismul desemnării procentuale?
Desemnarea procentuală, este procesul prin care persoanele fizice pot direcționa 2% din impozitul anual pe venit calculat anual la buget către beneficiarii desemnării procentuale.
În cazul în care persoana alege să direcționeze 2% către o organizație, la stat vor ajunge 98% din impozit, iar 2% vor merge la organizația pe care persoana a ales să o susțină.
Desemnarea procentuală se efectuează în folosul unui singur beneficiar inclus în Lista beneficiarilor desemnării procentuale, pe care ASP o publică pe site-ul său până pe data de 31 decembrie a fiecărui an.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
578 просмотры
Дата публикации:
16 Сентябрь /2024 09:59
Catalogul tematic
Новости | Физическое лицо | Подоходный налог
Ключевые слова
persoana fizică | impozit pe venit | 2%
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии