Новости
Persoanele care nu se vor înregistra în SI „Vulnerabilitatea energetică” nu vor beneficia de compensații pentru achitarea facturilor
La calcularea venitului global lunar al gospodăriei casnice estimat, pentru fiecare persoană care a împlinit 22 ani, care în perioada mai-octombrie a anului în care începe perioada rece a anului nu a avut statut de pensionar, șomer, beneficiar de alocație socială sau ajutor social și nu studiază la o formă de învățământ cu frecvență, precum și pentru persoanele care au fost identificate ca prestând muncă nedeclarată, se va considera cel puțin un venit lunar echivalent cu venitul net din salariul minim pe economie pentru anul în care începe perioada rece a anului (după impozite și contribuții, cu aplicarea scutirii personale), dacă venitul declarat este mai mic decât acest cuantum.
Proiectul modificărilor la Regulamentul cu privire la atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică și modul de stabilire și plată a compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, aprobat prin HG nr. 704/2022, elaborat în scopul de a susține păturile vulnerabile, prin acordarea compensațiilor pentru plata facturilor la energie și integrarea mecanismului de compensații în factură cu plățile monetare din cadrul ajutorului pentru perioada rece a anului, a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor generali de stat din 2 octombrie anul curent.
În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, Regulamentul va prevedea acordarea unei noi prestații sociale „Compensații la energie sub formă de plată monetară”. Astfel, SI „Vulnerabilitatea energetică” va genera lunar, până la data de 28, lista beneficiarilor eligibili cărora li s-a stabilit compensația la energie sub formă de plată monetară în corespundere cu categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Compensația la energie sub formă de plată monetară va fi achitată de către CNAS pe conturile personale ale beneficiarilor prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).
Totodată, se propune excluderea cotelor-părți ale bunurilor cu destinație locativă din mecanismul de atribuire a compensațiilor. În trecut măsura a fost implementată în virtutea necesității de distingere a persoanelor care au nivel de bunăstare înalt, prin intermediul testului de nonvulnerabilitate care depista persoanele ce posedă peste 4 mil. lei sau 4 cote-părți în bunurile imobile. În sezonul rece precedent, multe persoane nu au trecut testul de vulnerabilitate din cauza faptului că dețineau mai mult de 4 cote-părți în bunuri cu destinație locative, din motivul că cotele-părți pe care le dețineau deseori erau atribuite nejustificat sau reprezentau bunuri locative care nu erau realmente locuibile.
Proiectul prevede calcularea cheltuielilor de consum diferențiat pentru mediul urban și mediul rural. Necesitatea modificării constă în diferența cheltuielilor de consum dintre mediul urban și mediul rural și în consecință va permite atribuirea mai concordantă a categoriilor de vulnerabilitate cu cheltuielile de consum. Întrucât, cheltuielile de consum în mediul urban sunt mai mari, locuitorii orașelor erau defavorizați în comparație cu locuitorii din mediul rural.
Se propune și completarea Regulamentului (în temeiul modificărilor la Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice) cu două categorii noi de vulnerabilitate (extremă și primară). În sezonul precedent existau 5 categorii de vulnerabilitate energetică. Se preconizează că extinderea categoriilor va permite țintirea mai precisă a celor mai sărace gospodării și oferirea compensațiilor mai mari pentru gospodăriile în cauză.
În sezonul rece precedent, persoanele care nu se înregistrau în sistemul informațional, beneficiau de compensații atribuite prin metoda indirectă, cu categoria medie pentru luna noiembrie și categoria scăzută pentru decembrie 2022–martie 2023. În sezonul rece 2023–2024, nu vor fi acordate compensații atribuite prin metoda indirectă și persoanele care nu se vor înregistra în cadrul sistemului informațional nu vor beneficia de compensații.
Totodată, se propune ca statutul consumatori fără vulnerabilitate energetică să fie acordat membrilor gospodăriilor casnice, care au venituri din dividende mai mari de 1 mil. lei în anul precedent a anului în care începe perioada rece a anului. Adăugarea acestui criteriu, în opinia autorilor, este necesară pentru a evita acordarea compensațiilor cu categorii ridicate, persoanelor care au un nivel de bunăstare înalt.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
6773 просмотры
Дата публикации:
04 Октябрь /2023 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
acordarea compensaţiilor la plata agentului termic
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии