Politica bugetar-fiscală 2025
Politica fiscală și vamală: modificări pentru eficientizarea proceseleor de administrare fiscală și vamală, aprobate în prima lectură
Mai multe modificări ce vizează dispozitivele publicitare urmează a fi efectuate la Codul fiscal, în scopul racordării prevederilor acestuia cu Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate. Aceste modificări sunt incluse în proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală 2025), aprobat de Parlament în prima lectură în ședința din 13 decembrie curent.
În primul rând, se precizează că obiectul impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare va constitui suprafața feței (fețelor) dispozitivului publicitar pe care se amplasează publicitatea exterioară, cu excepția suprafețelor de până la 3 m2 ce conțin informații difuzarea cărora este obligatorie în conformitate cu legislația. Totodată, la taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) în lista serviciilor ce constituie obiectul impunerii sunt adăugate și serviciile video. Astfel, va fi achitată taxa respectivă pentru serviciile de plasare și/sau difuzare a publicității prin intermediul mijloacelor cinematografice, video, rețelelor telefonice, telegrafice, telex, altor mijloace (cu excepția publicității exterioare, TV, internetului, radioului, presei periodice, tipăriturilor).
În același timp, o serie de modificări țin de activitatea vamală. În primul rând, se propune ca laboratorul vamal al Serviciului Vamal să poată avea atribuții de efectuare a expertizei judiciare. Totodată, proiectul prevede extinderea termenului de desfășurare a operațiunilor vamale în baza garanțiilor luate în lucru de către Serviciul Vamal până la 01 ianuarie 2024. Respectiv, prelungirea acestui termen va permite operatorilor economici și brokerilor vamali care dețin garanții bancare ale căror termen de valabilitate nu este expirat și nu expiră până la 30 iunie 2025 inclusiv, să fie utilizate în calitate de instrument de garantare a datoriei vamale până la data respectivă.
De asemenea, se abrogă prevederea din Codul vamal, conform căreia până la 1 ianuarie 2025, Serviciul Vamal va transmite mărfurile confiscate, sechestrate sau abandonate în favoarea statului către Serviciul Fiscal de Stat pentru comercializare conform procedurii prevăzute în Regulamentul cu privire la modul de evidență, evaluare și vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune și a comorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2001.
Proiectul mai prevede modificări la Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative, care, în condiția aprobării în redacția autorului, vor aduce în concordanță prevederile legii menționate cu art. 7 alin.(1) subpct. 2) din Legea nr. 139/2007 asociațiilor de economii și împrumut, potrivit căruia AEÎ în funcție de categoria licenței deținute, pot oferi membrilor săi servicii de acceptare a următoarelor tipuri de depuneri de economii: la termen și la vedere. Astfel, având în vedere că acceptarea depunerilor de economii reprezintă una dintre activitățile de bază a AEÎ (similar băncilor), se consideră necesară completarea art. 6 lit. d) din Legea nr. 34/2024 cu o normă ce ar permite acestor entități acceptarea de depuneri de economii de la membrii săi în numerar nelimitat și respectiv, onorarea obligațiilor de plată față de aceștia.
După cum se menționează în nota informativă, proiectul de lege a fost elaborat ca urmare a adresărilor Ministerului Finanțelor, cu scopul de a eficientiza procesele de administrare fiscală și vamală, necesare pentru a fi aprobate până la final de an. Astfel, implementarea măsurilor de politică fiscală și vamală propuse se vor realiza prin modificarea cadrului normativ, care este constituit din Codul fiscal, Codul vamal, precum și legile conexe acestora.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
258 просмотры
Дата публикации:
13 Декабрь /2024 16:30
Catalogul tematic
Codul vamal | Бюджетно-налоговая политика
Ключевые слова
publicitate | Codul vamal | politica fiscală și bugetară
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии