Новости

Principiile selectării și aplicării măsurilor restrictive în cadrul controlului de stat

Cancelaria de Stat a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat și a legilor sectoriale conexe controlului de stat, scopul căruia este dezvoltarea unui sistem de control efectiv și eficient (inclusiv reducerea poverii controlului și a sancțiunilor inechitabile), previzibil, neabuziv cu o abordare constructivă în raport cu agenții economici pentru a încuraja investițiile și inițiativa antreprenorială.

 

În afirmația autorilor, modificările propuse urmează să clarifice și să excludă dublările de funcții între diverse organe de control, să elimine atribuțiile de control de stat executate la moment de autorități/instituții care nu sunt calificate ca organe de control și discordanțele cu prevederile generale din Legea nr. 131/2012. Astfel, se urmărește scopul eliminării prevederilor incerte care pot duce la interpretări abuzive în raport cu persoanele supuse controlului.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția autorilor, art. 291 din Legea nr. 131/2012 va fi completat cu noi prevederi care vor institui principiile selectării și aplicării măsurilor restrictive în cadrul controlului de stat. Conform principiului legalității vor putea fi aplicate doar măsurile restrictive prevăzute expres de lege, în limita și modul prevăzut de lege. Principiul eficacității presupune aplicarea măsurilor restrictive doar dacă acestea sunt în stare să înlăture un pericol sau cel puțin să prevină sau diminueze daunele ce sunt sau pot fi cauzate.

 

Principiul raționalității va permite evitarea aplicării măsurilor restrictive în lipsa unor pericole evidente sau pentru a preveni daune în proporții mici sau, evitarea aplicării măsurilor în situațiile în care încălcarea poate fi remediată și pericolul poate fi înlăturat în timpul controlului, chiar dacă încălcarea ar putea fi calificată ca una foarte gravă.

 

Cel de al patrulea principiu - proporționalității presupune evitarea impunerii măsurilor restrictive în exces, fiind obligat să identifice măsura cea mai puțin împovărătoare și costisitoare pentru persoana controlată, strict în limita necesității de înlăturare a pericolului iminent, luând în considerare gravitatea încălcărilor și mărimea potențială a daunelor.

 

Conform proiectului, în funcție de criteriile de risc și magnitudinea prejudiciilor potențiale, în conformitate cu particularitățile prevăzute de legile de specialitate, organele de control vor fi în drept să aplice următoarele categorii de măsuri restrictive: suspendarea activității economice (comerț, producere, prestare servicii, prelucrare, reparație etc.) a persoanei supuse controlului, subdiviziunii sau obiectului controlat sau a unei părți a acestuia; suspendarea dreptului de a desfășura unele activități, exercita profesii, utiliza bunuri/echipamente prin:

 

- suspendarea sau retragerea unui act permisiv;

- suspendarea înregistrării sau radierea din registre oficiale a produselor, mijloacelor de producere, persoanelor;

- impunerea restricționării accesului la interfețe online ori eliminării conținutului care se referă la produsele respective cu afișarea unui avertisment în atenția utilizatorilor finali;

- interdicția (cu sau fără sigilare) de a face uz în activitatea economică de încăperi, utilaje, vehicule și alte mijloace de producere.

 

Totodată, va putea fi permisă ridicarea produselor periculoase, cu sau fără distrugerea (nimicirea) acestora sau aducerea lor într-o stare care exclude posibilitatea utilizării; retragerea, rechemarea sau interzicerea plasării pe piață a produselor, de către organele de control cu funcții în domeniul supravegherii pieței.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

431 просмотры

Дата публикации:

09 Сентябрь /2024 08:00

Catalogul tematic

Новости | Государственный контроль

Ключевые слова

proiect de lege | masuri restrictive | control de stat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon