Politica bugetar-fiscală 2025
Program de stimulare pe termen lung (stock option plan), din 1 ianuarie 2025
Program de stimulare pe termen lung (stock option plan) este un program inițiat în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul persoanelor juridice interdependente acesteia, aprobat de către adunarea generală a asociaților/acționarilor, prin care se acordă salariaților și/sau administratorilor acesteia, care au statut de rezident, dreptul de a achiziționa la un preț prefențial sau de a primi cu titlu gratuit, un număr determinat de titluri (cote) de participare, emise de persoana juridică respectivă, dar nu mai mult de 25% din capitalul social, în raport cu toți participanții la program.
Politica fiscală și vamală 2025 publicată în Monitorul Oficial la 15 august prevede introducerea acestui nou program de fidelizare a salariaților. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, legislația fiscală va reglementa tratamentul fiscal al titlurilor (cotelor) de participare achiziționate la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit în cadrul programului inițiat în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul persoanelor juridice interdependente acesteia.
Totodată, pentru a clarifica un program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să includă o perioadă minimă de 3 ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor (cotelor de participare). Stabilirea termenului de 3 ani are ca scop păstrarea forței de muncă în cadrul companiei pentru o perioadă mai îndelungată, implicarea activă a angajatului și majorarea contribuției acestuia la dezvoltarea entității.
Drepturile acordate în cadrul „stock options plan”, în conformitate cu condițiile stabilite de Guvern, se vor considera surse de venit neimpozabile.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
869 просмотры
Дата публикации:
16 Август /2024 09:42
Catalogul tematic
Налоговые новости | Юридическое лицо
Ключевые слова
Regimurile fiscale şi vamale | proiectul politicii fiscale | legislație fiscala | mecanisme de stimulare
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии