Новости
Proiectul „Deşeuri solide în RM”: modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale, elaborat
Ministerul Finanțelor a lansat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Deşeuri solide în RM”, elaborat în scopul implementării prevederilor art.1 din Legea nr.267/2023.
Prevederile Regulamentului, în condițiile aprobării în redacția propusă, va stabili modul de aplicare a scutirii de TVA cu și fără drept de deducere, de accize, de taxa vamală, de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale, de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului la importul de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului exclusiv din sursele prevăzute în Acordurile de împrumut și de grant dintre RM şi BERD privind finanţarea proiectelor investiţionale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementului deşeurilor solide.
Conform proiectului, Serviciul Vamal va acorda facilitățile prevăzute în temeiul documentelor confirmative pentru aplicarea scutirii de drepturi de import și anume, scrisorii pe blancheta oficială emisă de către I.P. „Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM), în care se va indica denumirea acordului, proiectului, beneficiarului proiectului și valoarea în vamă a mărfurilor și cantitatea acestora; facturii fiscale (invoice); copiei contractului de achiziție a mărfurilor.
Se propune ca pentru mărfurile accizate sau anterior importate fără scutirea de taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului, ce se livrează pe teritoriul Moldovei pentru implementarea proiectului, restituirea accizelor furnizorilor autohtoni și/sau a taxei pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului să nu se acorde.
Proiectul Regulamentului stabilește că subiecții impunerii cu TVA ce vor efectua livrări de mărfuri şi/sau servicii destinate implementării proiectului, scutite de TVA cu drept de deducere, vor benefici de dreptul la restituirea TVA în conformitate cu prevederile art. 101 alin.(5) din Codul fiscal. Solicitarea restituirii sumei TVA se va efectua prin depunerea la Serviciul Fiscal de Stat a cererii de modelul stabilit în anexa nr.1 la Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, aprobat prin HG nr.93/2013. În cererea de restituire subiecții impunerii cu TVA vor menționa, în mod obligatoriu, suma TVA solicitată spre restituire și vor prezenta următoarele documente şi/sau informaţii:
* declaraţiile privind TVA cu reflectarea sumei TVA solicitată spre restituire;
* registrele de evidenţă a livrărilor şi procurărilor în care vor fi înregistrate operaţiunile de livrare şi procurare;
* copia contractului, în baza căruia au fost efectuate livrări scutite de TVA cu drept de deducere;
* în cazul prestării serviciilor şi lucrărilor – actele de executare a lucrărilor;
* facturile fiscale (invoices) pentru livrările scutite de TVA cu drept de deducere;
* scrisoarea emisă pe blanchetă oficială de către ONIMP, care confirmă că mărfurile/serviciile scutite de TVA cu drept de deducere sunt destinate implementării proiectului.
Propunerile cu privire la îmbunătățirea Regulamentului se vor accepta până la 10 noiembrie curent.
Учреждения:
Министерство финансов Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1023 просмотры
Дата публикации:
03 Ноябрь /2023 08:01
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
depozitarea deșeurilor | facilitate fiscala
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии