Новости
Reformarea ISM și consolidarea domeniului raporturilor de muncă
Inspectoratul de Stat al Muncii urmează a fi reformat în scopul consolidării activității instituției responsabile de controlul de stat în domeniul raporturilor de muncă. Subiectele ce vizează relațiile de muncă, precum și protecția socială, au fost discutate astăzi, 25 noiembrie, ”, pe platforma Consiliului Economic. În cadrul ședinței Grupului de lucru nr. 4 ,,Rеduсеrеa oсupării informalе și a fеnomеnului salariilor în pliс a participat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spataru.
Inspectoratul de Stat al Muncii va avea o nouă structură organizatorică, cu un număr de personal optimizat de la 104 la 84 de unități, dintre care 26 vor active în cadrul aparatului central. Totodată, vor fi create subdiviziuni noi responsabile de acordarea consultanței angajaților și angajatorilor, dar și reformate subdiviziunile din domeniul combaterii muncii nedeclarate și ale sănătății și securității în muncă (SSM).
Scopul reformei este dezvoltarea capacităților inspectorilor specializați în domeniul SSM, precum și efectuarea controalelor bazate pe o analiză preliminară a indicatorilor de risc. După cum a menționat Marcel Spataru, odată cu reforma ISM, angajații acestsuia vor fi instruiți în țările din regiune, pentru a aplica în practică cele mai bune practici privind inspecția în muncă. Totodată, salariile inspectorilor de muncă au fost majorate cu circa 30% pentru creșterea productivității muncii și a motivației specialiștilor.
În altă ordine de idei, ministrul a anunțat că, urmează a fi organizată o subdiviziune nouă și în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, responsabilă de politicile din domeniul reducerii sărăciei și elaborarea standardelor de trai, dat fiind faptul că, informația despre coșul minim de consum se elaborează de Biroul Național de Statistică după o metodologie veche, care urmează a fi actualizată de MMPS. Această direcție va putea pe viitor să promoveze inclusiv proiecte de lege pentru îmbunătățirea nivelului de trai.
În cadrul ședinței s-a discutat și despre îmbunătățirea situației pe piața muncii, inclusiv prin intermediul instrumentului agentului de muncă temporară, despre necesitatea majorării valorii tichetelor de masă, dar și despre proiectul de lege privind mecanismul de subvenționare a creșterii salariale, ce prevede că, în situația în care agentul economic majorează salariul angajatului cu minim 50% față de remunerația salarială din exercițiul financiar precedent, acestuia i se rambursează din bugetul de stat, în proporție de 100%, contribuția acestuia la bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) aferentă majorării salariale operate.
Totodată, urmează a fi organizate discuții suplimentare cu Agenția Națională Sănătate Publică pentru îmbunătățirea normelor ce vizează SSM, în special cele ce se referă la efectuarea controlului medical al angajaților, dar și cu Ministerul Apărării în vederea excluderii obligativității angajatorului de a raporta informația despre persoanele militare active.
În același timp, ministrul a precizat că, persoanelor care nu s-au înregistrat pe platforma compensații.gov.md li se va atribui categoria de vulnerabilitate medie doar în luna noiembrie, iar în următoarele luni acestea vor fi încadrate în categoria de vulnerabilitate scăzută, de aceea se recomandă înregistrarea pe platformă pentru a beneficia de compensațiile prevăzute.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
824 просмотры
Дата публикации:
25 Ноябрь /2022 19:28
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
impementarea reformelor | Inspectoratul de Stat al Muncii
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии