Разное

Relansarea sectoarelor industriale cu potențial sporit: soluții discutate în cadrul Conferinței „Dialog PRO-INDUSTRIE: Catalizatorul Viitorului Industrial al Moldovei”

Facilitarea dialogului constructiv între sectorul public și privat și identificarea celor mai  eficiente soluții pentru provocările cu care se confruntă antreprenorii – a fost scopul Conferinței Anuale „Dialog PRO-INDUSTRIE: Catalizatorul Viitorului Industrial al Moldovei”, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI). Precizăm că evenimentul a fost la cea de-a doua ediție, P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” fiind partener media.

 

Astfel, în cadrul conferinței participanții au avut ocazia să participe la 4 paneluri tematice, dar și să asiste o sesiune penară în cadrul căreia, autorități publice și asociații profesionale au analizat realizările Programului Național de Dezvoltare Industrială și perspectivele sectoriale din industriile strategice.

 

Prin urmare, în cadrul primului panel de discuții, dedicat platformelor industriale pentru creștere, cu accent pe modernizarea și valorificarea parcurilor industriale, discuțiile s-au axat pe modele de parc industrial durabil ca și soluție pentru atragerea investițiilor și diversificarea afacerilor, precum și transferul de bune practici din România, oferind o perspectivă regională și europeană asupra dezvoltării acestor ecosisteme. Bunele practici din țara vecină au fost prezentate de Gheorghe Popa, director al Parcului Industrial Priboiu, jud. Dâmbovița și de Aurelian Gogulescu, Vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Președinte al CCI Prahova. Totodată, participanții au avut ocazia să interacționeze și să analizeze modul în care platformele industriale multifuncționale și parcurile industriale pot deveni motoare de dezvoltare economică prin modernizarea infrastructurii.

 

Cel de-al doilea panel a avut ca subiect de discuție dezvoltare industrială bazată pe cunoaștere și inovare, analizând modul în care cercetarea, inovarea și politicile de specializare inteligentă pot stimula transformarea industrială. Prezenți la eveniment, reprezentanții Ministerului Educației au prezentat Strategia/Programul SMART – S3, document de politici care presupune o abordare concentrată teritorial și a cărui necesitate derivă din stimularea inovației și creșterea bazată pe cunoaștere, facilitarea accesului la finanțarea UE, dar și susținerea dezvoltării incluzive și durabile.  Reprezentanții ministerului au prezentat inclusiv și prioritățile strategice ale strategiei SMART, prezentând cele 4 sectoare ale economiei, care se încadrează în prevederile acestei strategii. Tot în cadrul acestui panel, un subiect aparte l-a constituit colaborarea dintre cercetare și mediul de afaceri la nivel regional, fiind prezenți și reprezentanții agențiilor de dezvoltare regional Nord și Sud.

 

Lipsa forței de muncă, migrarea angajaților și stimularea acestora pentru a rămâne în cadrul entității sunt probleme frecvent întâlnite în majoritatea sectoarelor, inclusiv în industrie. Cum putem consolida eficient forța de muncă și identifica soluții pentru asigurarea resurselor umane în industrie – acesta a fost subiectul panelului nr. 3, în cadrul căruia participanții au avut ocazia să afle mai multe detalii despre politicile prietenoase familiei la locul de muncă, asigurarea egalității de gen pe piața muncii și crearea unor locuri de muncă sigure și sănătoase.

 

Gestionarea deșeurilor – un subiect nu mai puțin actual, a fost discutat și el în cadrul evenimentului. Panelul nr.4, intitulat „Management durabil al deșeurilor pentru industrie circulară și conformarea cu mecanismul de ajustare la frontieră pentru Carbon (CBAM) al Uniunii Europene” s-a axat pe aspecte ce vizează conformarea la reglementările de mediu și obiectivele economiei circulare.

 

La conferință au participat peste 250 de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice, ai asociațiilor sectoriale și partenerilor de dezvoltare. Este important de menționat faptul că în baza discuțiilor și a concluziilor, CCI, împreună cu partenerii, au elaborat o foaie de parcurs cu recomandări concrete pentru autorități și mediul de afaceri, orientate spre relansarea sectoarelor industriale cu potențial sporit.

 

 

 

Учреждения:

Торгово Промышленная Палата Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

25 просмотры

Дата публикации:

06 Октябрь /2025 14:21

Ключевые слова

forţa de muncă | business | activitatea industriei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon