Аграрный сектор

Crescătorii de animale vor primi plăți directe per cap de animal

În cadrul ședinței Executivului din 18 noiembrie curent a fost aprobat proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de plăți directe per cap de animal. Documentul stabilește condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a plăților directe crescătorilor de animale, care se acordă o singură dată pe an prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
 
Potrivit proiectului, plățile directe per cap de animal se vor acorda deținătorilor de bovine, ovine și caprine. Astfel, alocarea plății directe acordată unui producător agricol pentru fiecare cap de animal se va stabili în funcţie de specia și categoria animalului, variind între 300 lei per animal (caprine) și 7000 mii lei per animal (bovine).

 

Pentru a beneficia de aceste plăți, producătorul va trebui să întrunească mai multe criterii: să dețină și exploateze animale respective, animale să fie înregistrate în Registrul de Stat al Animalelor, să nu aibă restanţe la achitarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul public naţional,  să dispună de apartenență la una dintre asociațiile producătorilor agricoli cu profil ramural etc. Nu vor fi eligibile pentru alocarea plăților directe animale înregistrate și exploatate în orașele Chișinău și Bălți.

 

Pentru obţinerea plăților directe per cap de animal va fi necesară prezentarea următoarelor documente:

  • cererea de solicitare a plăților directe per cap de animal, cu anexarea listei animalelor pentru care se solicită sprijinul financiar cu indicarea numărului de identificare pentru fiecare animal;
  • copia de pe certificatul de înregistrare, pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier);
  • copia Autorizației sanitar-veterinare de funcționare;
  • copia poliței de asigurare a animalelor;
  • copia certificatului ce atestă faptul că producătorul agricol este membru al unei asociaţii de profil ramural;
  • declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea datelor şi a documentelor prezentate;
  • copia Atestatului fermei zootehnice de prăsilă;
  • fișele individuale ale animalelor de rasă (pe specii), pentru fermele zootehnice de prăsilă.

 

Potrivit calculelor, impactul financiar al plăților directe per cap de animal pentru bugetul de stat va constitui circa 60-62 mil. lei, mijloace financiare urmând a fi alocate prin intermediul Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.

 

Prin acordarea acestor plăți autoritățile își propun revitalizarea sectorului zootehnic, creşterea, reproducerea, ameliorarea raselor şi exploatarea animalelor în exploatațiile agricole, precum și îmbunătățirea nivelului de trai în mediul rural.

 

Autorii proiectului consideră că acordarea plăților directe exclusiv pentru animalele exploatate în întreprinderile agricole vor determina crescătorii de animale să treacă la o activitatea în cadrul unei forme juridice de organizare, ceia ce, pe lângă alte efecte pozitive expuse anterior, va contribui la majorarea veniturilor bugetare prin impozite și taxe achitate de agenți economici.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1531 просмотры

Дата публикации:

20 Ноябрь /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

plati directe | cap de animal | AIPA | Hotarare de Guvern | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon