Новости
TBDSA15: inventarierea mărfurilor supuse accizelor
În cazul în care subiectul pe lângă activitatea de comerț cu ridicata efectuează și vânzări cu amănuntul (a mărfurilor supuse accizelor de la pozițiile tarifare 220300, 2205, 220600, 2207, 2208, 240210000, 240220, 240290000, 2403), acesta urmează să efectueze inventarierea întregului stoc de mărfuri, în conformitate cu prevederile Instrucțiuni cu privire la modul de completare a formularului Declarației TBDSA15 privind suma accizelor calculate la stocul de mărfuri supuse accizelor, atribuite la pozițiile tarifare, menționate la art. 1251 din Codul fiscal (Instrucțiune), indiferent de locul în care sunt amplasate/păstrate mărfurile în cauză, prevede proiectul modificărilor și completărilor la OMF nr.58/2015 cu privire la modul de completare a formularului Declarației TBDSA15, propus pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor.
Modificările au fost elaborate în temeiul noilor prevederi ale art. 1251 din Codul fiscal, aprobate prin Legea nr.356/2022 (politica bugetar-fiscală pentru anul 2023), ca urmare a acestora în categoria subiecților care urmează să recalculeze accizele pentru băuturile alcoolice și articolele din tutun aflate în stoc, la care se modifică cotele accizelor, au fost incluși producătorii mărfurilor accizabile și comercianții cu ridicata a mărfurilor respective, care înregistrează stoc de astfel de mărfuri, pentru care acciza a fost calculată la cotele stabilite până la modificare.
În acest sens, proiectul propune operarea modificărilor care specifică subiecții ce au obligația depunerii declarației și achitării accizelor reieșind din diferența de cote aferente mărfurilor specificate la art. 1251 din CF.
Se mai propune ca în cazul în care mărfurile supuse accizelor, ce se atribuie la poziţiile tarifare menționate la art. 1251 din CF, pentru care la momentul importului de către importator sau scoaterii din antrepozitul fiscal de către producător au fost aplicate accizele la cota de până la modificarea lor, și au fost eliberate în perioada de până la inventariere de către importator, producător, comerciant cu ridicata altor persoane, iar ulterior mărfurile se restituie acestora în termen de 30 de zile începând cu data modificării cotelor accizelor, acestea urmează a fi supuse inventarierii, calculării şi achitării accizelor aferente, conform procedurii prevăzute de Instrucțiune.
Este de menționat că, reieșind din prevederile proiectului, precum și a redacției în vigoare din 1 ianuarie 2023 a art.1251 din CF, obligația declarării și achitării accizelor de către importatori, producători și comercianții cu ridicata survine pentru stocurile de mărfuri, menționate la articolul în cauză, constatate în urma inventarierii care se efectuează în termen de 30 de zile de la data modificării cotelor.
În nota de întemeiere la proiect se stipulează că, modificările urmează a fi aplicabile la perfectarea Declaraţiilor TBDSA15 pentru perioadele fiscale începând cu luna ianuarie 2023.
Propunerile pe marginea proiectului se vor accepta până la 16 ianuarie anul curent.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1192 просмотры
Дата публикации:
12 Январь /2023 07:59
Catalogul tematic
Новости | Акцизы
Ключевые слова
proiect ordin | Ordin MF | accize | inventariere
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии