BGPF

29.4.19 În ce condiții se aplică acordurile de evitare a dublei impuneri?

În conformitate cu prevederile art.79³ alin. (1) din Codul fiscal, aplicarea tratatelor internaţionale care reglementează impozitarea sau includ norme ce reglementează impozitarea se efectuează în modul stabilit de prevederile tratatelor internaţionale şi ale legislaţiei fiscale din Republica Moldova. Prevederile tratatelor internaţionale prevalează asupra legislaţiei fiscale din Republica Moldova, iar în cazul în care sînt cote diferite de impozitare în tratatele internaţionale şi în legislaţia fiscală din Republica Moldova, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Pentru interpretarea prevederilor tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova cu alte state se utilizează Comentariile la Modelul Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Totodată, ținem să menționăm că în conformitate cu prevederile art. 79³ alin. (2) din Codul fiscal, pentru aplicarea prevederilor tratatelor internaţionale, persoana fizică nerezidentă are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, până la data achitării venitului, certificatul de rezidenţă pe suport de hârtie în original şi/sau în formă electronică, eliberat de autoritatea competentă din statul său de rezidenţă. Persoana juridică nerezidentă, pentru a-şi confirma rezidenţa, prezintă plătitorului de venit copia certificatului de rezidenţă sau a documentului ce atestă înregistrarea acesteia în ţara sa de rezidenţă, sau a extrasului de pe pagina web oficială a autorităţii din statul de rezidenţă ce atestă rezidenţa fiscală ori înregistrarea persoanei juridice. Documentul ce atestă rezidenţa emis într-o limbă străină se prezintă plătitorului de venit cu traducere în limba română, cu excepţia celui emis în limba engleză sau în limba rusă. Certificatul de rezidenţă este valabil pentru anul/anii pentru care a fost emis, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă. Certificatul de rezidenţă emis pentru o perioadă fiscală este aplicabil şi pe perioada primelor 60 de zile ale perioadei fiscale următoare, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă. În cazul în care certificatul de rezidenţă nu a fost prezentat, se vor aplica prevederile legislaţiei fiscale din Republica Moldova.
Potrivit pct.13 din Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularelor-tip ce atestă rezidența și impozitul pe venit achitat de către nerezidenții Republicii Moldova (anexa nr.7 la Ordinul Ministerului Finanțelor nr.50 din 15 martie 2017), certificatul de rezidență prezentat de nerezident, în temeiul art.793 din Codul fiscal, poate fi prezentat în formă electronică, potrivit legislației statului străin. Veridicitatea documentului electronic poate fi verificată pe pagina web a autorității fiscale a statului emitent, sau în lipsa unei astfel de posibilități, conform procedurilor stabilite de Serviciul Fiscal de Stat și autoritatea competentă a statutului străin.
În cazul în care certificatul de rezidență nu a fost prezentat, se vor aplica prevederile legislației fiscale din Republica Moldova.

Ordinul SFS nr. 163 din 18-05-2023

Data publicării:

22 Mai /2023 14:08

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon