BGPF
32.1.59 Urmează oare a fi înregistrat ca subdiviziune apartamentul luat în locațiune de la persoana fizică pentru a îl oferi, ulterior, în chirie?
Noțiunea de subdiviziune este stabilită de art. 5 pct. 29) din Codul fiscal și pct. 3 din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor, aprobată prin Ordinul SFS nr. 352/2017, potrivit căreia aceasta constituie o unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia.
De asemenea, prevederile art. 161 alin. (8) din Codul fiscal stabilesc obligația contribuabilului de a informa Serviciul Fiscal de Stat despre constituirea subdiviziunii în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune).
Procedura de înregistrare a subdiviziunilor contribuabilului este reglementată de Capitolul XI din Instrucțiunea privind evidența contribuabililor (în continuare – Instrucțiune). Astfel, pct. 104 din Instrucțiune prevede că înregistrarea subdiviziunilor se efectuează pentru contribuabilii care au în componenţa lor subdiviziuni, cel puţin una.
Subsecvent, activitatea de antreprenoriat este reglementată de prevederile Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, care determină entitățile care au dreptul în nume propriu să se angajeze în activități de antreprenoriat în Republica Moldova și stabilește condițiile legale, fundamentele organizatorice si economice ale acestei activitati.
Astfel, conform prevederilor art. 1 pct. 1) din Legea nr. 845/1992, antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1270 alin. (1) din Codul civil, prin contract de sublocațiune, locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locațiunea numai cu consimțământul locatorului. În cazul sublocaţiunii, locatarul îşi păstrează răspunderea faţă de locator. Astfel, ca și în cazul contractului de locațiune, în cazul sublocațiunii se achită plata pentru chirie (art. 1271 din Codul civil).
Reieșind din cele expuse, prestarea serviciilor de sublocațiune în scopul obținerii permanente de venituri constituie obiect al activității de antreprenoriat.
Prin urmare, apartamentul luat în locațiune de la persoana fizică pentru a îl oferi ulterior în chirie, în cadrul desfășurării activității de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanţă sau tabără de vacanţă, care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, urmează a fi declarat în calitate de subdiviziune, cu tipul „21 – Hotel-apartament”, conform Anexei nr. 14 la Ordinul SFS nr. 352/2017.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
Data publicării:
17 Iulie /2023 15:04