Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Conform Legii nr. 208 din 17.11.2016, publicate în Monitorul Oficial din 16 decembrie se modifică și completează Codul contravențional. Prezenta lege urmează să intre în vigoare în termen de trei luni de la data publicării. Prin urmare, conform modificărilor efectuate în art. 34 alin. (1), o unitate convenţională va fi egală cu 50 de lei.
17 December /2016
La iniţiativa Prim-ministrului Pavel Filip, a fost analizată o primă formă a conceptului de sprijin pentru tinerele familii, care doresc să-și procure o locuință cu ajutorul unui credit. Viziunea proiectului, elaborată în cadrul consultărilor pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de lucru prezidată de Premier.
16 December /2016
Peste 300 de femei din Republica Moldova și reprezentante ale corpului diplomatic acreditat la Chișinău participă astăzi, 16 decembrie, la cea de-a II-a ediție a Forumului Național al Femeilor din Moldova cu genericul „Femeia careschimbă lumea”. Evenimentul este organizat de către Platforma Națională a Femeilor din Moldova (PNFM) în colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și are ca scop evidențierea importanței implicării femeilor în dezvoltarea socială și economică a țării.
16 December /2016
Решение принято законодательным органом в первом чтении по предложению министерства иностранных дел и европейской интеграции. Представляя проект, генеральный секретарь министерства Анатол Вангели отметил, что инициатива является ответным шагом на решение Польши ввести консульский сбор за долгосрочные визы для граждан РМ.
16 December /2016
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat pentru 20 decembrie convocarea unei ședințe publice pentru a examina proiectul de aprobare a prețului la producerea energiei electrice de către Termoelectrica. Compania solicită majorarea prețului cu 12,3 la sută, până la 179,51 bani pentru un kilowatt-oră.
16 December /2016
News
Ce indemnizații de șomer va primi angajatul public dacă instituția în care activează se va lichida
În cazul lichidării autorităţii sau funcției publice, precum și la reducerea efectivului de personal, plata unei indemnizaţii de şomer va constitui un salariu mediu lunar şi o indemnizaţie unică, în corespundere cu vechimea în serviciul public. Un proiect în acest sens va fi dezbătut în Parlament.
16 December /2016
Изменения предусматривают перераспределение расходов по отраслям и конкретным объектам. Как отметил министр финансов Октавиан Армашу, в то же время, основные параметры госбюджета (доходы, расходы, дефицит) не изменились. Поправки были предложены депутатами после утверждения Закона о госбюджете на 2017 г. в парламенте в первом чтении.
16 December /2016
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *