Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Operatorii economici, participanți la licitațiile de achiziții publice, care consideră că prin procedurile de achiziții, autoritatea contractantă le-a încălcat drepturile, pot depune contestație. Potrivit unui proiect de modificări și completări la Legea privind achizițiile publice din 13 aprilie 2007, care conține prevederea respectivă, contestațiile depuse ar urma să fie însoțite de ”o garanție de bună conduită”.
14 January /2015
Maria Trifan
Analytics and statistics
Până la 1 ianuarie 2015, peste 66 mii de utilizatori de telefonie au beneficiat de serviciul de portare a numerelor telefonice
Într-un an şi jumătate care a trecut de la lansarea portabilităţii numerelor – operaţiune care permite oricărui utilizator de telefonie mobilă sau fixă să-şi păstreze numărul de telefon atunci când îşi schimbă furnizorul – peste 66 mii de cetăţeni au beneficiat de serviciul de portare a numerelor, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) despre evoluţia acestui serviciu în perioada respectivă. Serviciu de portare a numerelor a devenit disponibil în reţelele mobile începând cu 1 iulie 2013, iar în reţelele fixe – cu 31 iulie 2013.
14 January /2015
Стоимость биометрического паспорта в Украине является одной из наиболее низких в Европе, а дальнейшее ее снижение приведет к недопустимому ухудшению уровней защиты, сообщило госпредприятие «Полиграфический комбинат „Украина“ в ответе на запрос агентства „Интерфакс-Украина“.
14 January /2015
Consiliul de Administrație al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, în ședința sa din 13 ianuarie, să elibereze o licență pentru furnizarea energiei electrice noii companii Î.C.S. ”Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” S.A., întreprindere creată în rezultatul reorganizării prin separare a întreprinderi Î.C.S. ”RED Union Fenosa” S.A.
14 January /2015
Эксперты ВБ ожидают, что в последующие два года рост молдавской экономики ускорится, и рост валового внутреннего продукта Молдовы в 2016 г. и 2017 г. составит 3,5% и 5%, соответственно.
14 January /2015
Numărul de contracte de cumpărare a unei locuințe prin ipotecă a crescut în trimestrul II al anului trecut cu 21%, însă și suma datoriilor la bănci a celor care au contractat credite ipotecare a crescut în perioada ianuarie-octombrie 2014 cu 31 de milioane de lei. Potrivit datelor întreprinderii de stat „Cadastru”, numărul ipotecilor a crescut cu 21%, de la 5 760, cât erau în trimestrul III 2013, la 6 992, cât a fost numărul înregistrat în perioada similară a anului trecut.
13 January /2015
Европейская валюта быстро дешевеет по отношению к доллару США. Этот тренд является ожидаемым и желательным. В марте 2014 года за один евро на международном валютном рынке давали 1 доллар и 39 американских центов, к сентябрю курс снизился до 1,29, а сейчас, в начале января 2015 года, евро опустился ниже 1,19 доллара США. Это самый низкий уровень с 2006 года. Налицо весьма быстрая и существенная, но вовсе не неожиданная девальвация единой европейской валюты.
13 January /2015
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *