Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Electronic services
Contribuabilii vor primi pe poşta electronică noutăţi din domeniul fiscal
Serviciul Fiscal de Stat are stabilit un obiectiv strategic în activitatea sa, care se referă la comunicare continuă cu contribuabilii, fiind o instituţie publică deschisă dialogului, care ia în considerare şi respectă necesităţile acestora. Astfel, prin comunicare, organul fiscal urmăreşte stabilirea nevoilor şi exigenţelor persoanelor fizice şi juridice pentru ca prin rolul şi atribuţiile pe care le deţine, să vină în întîmpinare acestora, realizînd în acest mod un interes general.
30 October /2014
Panorama
Irlandezii sunt cei mai mari susţinători ai monedei euro, italienii regretă că au renunţat la liră
Cei mai entuziaşti susţinători ai monedei euro sunt irlandezii, a căror economie a fost salvată printr-un bailout, 76% dintre aceştia considerând moneda unică benefică. Cei care regretă cel mai mult că au renunţat la moneda naţională în favoarea monedei unice sunt italienii, între 43% şi 47% din ei susţinând că adoptarea euro a fost o greşeală, potrivit unui sondaj de opinie preluat de EUobserver.
30 October /2014
Potrivit datelor statistice, în primele zece luni ale anului curent au fost eliberate circa 256 mii de viniete, care în sumă au alocat un venit în bugetul de stat de aproximativ 42 milioane lei. Reamintim că vinieta — taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova se aplică începînd cu 1 noiembrie 2012. Perceperea vinietei se efectuează de către organul vamal, care eliberează un certificat standardizat ce confirmă achitarea vinietei și termenul de valabilitate.
30 October /2014
Electronic services
Accesul Activ la Registrul Bunurilor Imobile – mai multă eficiență pentru sistemul judecătoresc
AARBI – Accesul Activ la Registrul Bunurilor Imobile reprezintă o soluție informatică ce permite actualizarea online a bazei de date despre bunurile imobile înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, direct de către executorii judecătorești cu informații despre sechestrarea bunurilor imobile sau radierea notărilor de sechestru.
30 October /2014
Agenția pentru Eficiență Energetică în comun cu proiectul UE – PNUD „Energie și Biomasă” din Moldova a lansat concursul tehnologiilor și ideilor eco-responsabile, informează NOI.md. Învingătorii iarmaroacelor de idei și proiecte vor beneficia de asistență financiară pentru implementarea proiectelor elaborate. Bugetul total al fondului de susținere constituie 100 de milioane de lei.
30 October /2014
Специальная рабочая группа по стандартам IFRS for SMEs (SME Implementation Group – SMEIG) представила итоговый отчет для Совета по МСФО, посвященный промежуточному варианту поправок к международным стандартам для малых и средних предприятий – первых в истории их существования.
30 October /2014
În perioada 1 – 20 octombrie 2014 plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – plătitorii de contribuţii la BASS) au prezentat Declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – declaraţia forma 4-BASS) pentru trimestrul III al anului 2014.
30 October /2014
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *