Availables
services
For the command select the service you want from the category
Search
Investiţiile Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în domeniul eficienţei energetice şi al energiei regenerabile au atins suma de 100 milioane de euro în cadrul Iniţiativei BERD pentru energie durabilă, informează MOLDPRES cu referinţă la un comunicat al BERD. Potrivit acestuia, „anunţul despre această realizare importantă se va face la Chişinău la 6 decembrie în cadrul ceremoniei de premiere Moldova Eco-Energetică, eveniment ce sărbătoreşte cele mai bune iniţiative în domeniul energiei durabile din Moldova”.
07 December /2013
Strategia de dezvoltare a comerţului interior în Republica Moldova pentru anii 2014-2020 şi planul de acţiuni pentru implementarea acesteia pînă în anul 2016 au fost publicate în Monitorului Oficial, comunică MOLDPRES. Scopul Strategiei este asigurarea consumatorilor cu necesarul de produse şi servicii competitive prin crearea unui sistem eficient de comercializare a acestora pe întreg teritoriul ţării.
07 December /2013
Transferurile de bani din străinătate în favoarea persoanelor fizice au crescut puternic faţă de luna precedentă şi au depăşit nivelul dinaintea crizei financiare din 2009 cu peste 16 milioane de dolari SUA, comunică MOLDPRES cu referinţă la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).
07 December /2013
Возможно, поначалу имена глав инспекционных комиссий внешних аудиторов и не будут многого значить для инвесторов – предупреждает представительница американского Совета по надзору за учетом в публичных компаниях Джессика Уоттс (Jessica Watts). Свое заявление она сделала в эту среду, по окончании анонсированного ранее заседания PCAOB (http://gaap.ru/news/137876). Информации поначалу будет немного. Но Джессика Уоттс считает, что с учетом той положительной реакции на саму идею, которую они получили, можно сделать вывод о поддержке – следовательно, предположить, что постепенно будет формироваться расширенная история по каждому руководителю групп аудиторов.
06 December /2013
Bank of America Merill Lynch стал первым среди крупных банковских компаний мира, кто признал потенциал виртуальной криптовалюты bitcoin. Аналитики валютного подразделения Bank of America Merill Lynch (BofA) выпустили доклад «Bitcoin – a first assessment» с оценками дальнейших перспектив bitcoin. Эксперты банка, в частности, отмечают:
06 December /2013
Mai puţin de jumătate din prescripţiile Curţii de Conturi ajung să fie executate de către instituţiile de stat. Experţii explică această stare de lucruri prin iresponsabilitatea multor funcţionari. Ca urmare, bugetul de stat este prejudiciat anual cu sute de milioane de lei. Foarte puţine instituţii de stat ţin cont de recomandările Curţii de Conturi.
06 December /2013
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei doamna Valentina Buliga a informat că 212 muncitori moldoveni au plecat la muncă legală în domeniul construcţiilor în Israel. Selectarea muncitorilor moldoveni s-a desfăşurat în conformitate cu Acordul Bilateral dintre Guvernele Republicii Moldova şi Statului Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din Republica Moldova în anumite sectoare din Statul Israel şi Protocolul de implementare pentru Acordul în cauză. Obiectivele prioritare au fost şi rămân axate pe asigurarea unui proces de angajare legal, echitabil, transparent şi protejat pentru cetăţenii din Moldova, ce urmează a fi angajaţi temporar în Israel, a menționat dna ministru.
06 December /2013
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Search in the category
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *