Analitica și statistica

Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna decembrie 2015

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2015 preţurile producătorului în industrie s-au majorat cu 0,1%1 faţă de noiembrie curent şi cu 9,1% − faţă de decembrie 2014. În industria extractivă în luna decembrie 2015 preţurile s-au majorat cu 0,4% faţă de noiembrie 2015 şi cu 5,3% − faţă de decembrie 2014. În industria prelucrătoare în luna decembrie 2015 preţurile au rămas la acelaşi nivel faţă de noiembrie 2015, însă au înregistrat creşteri cu 9,0% faţă de luna decembrie 2014. În sectorul energetic în luna decembrie preţurile s-au majorat cu 0,7% faţă de noiembrie 2015, şi cu 10,5% faţă de decembrie 2014. Evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale la nivel de secţiuni CAEM, Rev.2 se prezintă astfel: În luna decembrie 2015 preţurile la Principalele Grupe Industriale2 (conform clasificării UE) au evoluat în felul următor: comparativ cu luna noiembrie 2015 preţurile s-au majorat la activităţi şi bunuri legate de energie cu 0,6%; iar în industria bunurilor de uz curent, în industria bunurilor intermediare (exclusiv sectorul energetic), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi în industria bunurilor de capital preţurile au rămas la acelaşi nivel. Comparativ cu luna decembrie 2014 preţurile s-au majorat în industria bunurilor de uz curent cu 10,8%; la activităţi şi bunuri legate de energie – cu 10,2%; în industria bunurilor de folosinţă îndelungată – cu 6,2%; în industria bunurilor intermediare (exclusiv sectorul energetic) – cu 5,6%; în industria bunurilor de capital – cu 1,7%. Indicii preţurilor producţiei industriale pe Principalele Grupe Industriale se prezintă în tabelul următor: Note: Sfera de cuprindere a indicelui preţurilor producţiei industriale este reprezentată de ansamblul produselor fabricate şi comercializate (pe piaţa internă şi/sau la export) de către agenţii economici, a căror activitate principală se înscrie în cadrul diviziunilor Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM , Rev.2) – 08-35 (nu se includ, în special, serviciile de distribuţie a gazelor şi apei). La nivel mai detaliat indicii preţurilor producţiei industriale sunt accesibili pe pagina web a Biroului Naţional de Statistică la adresa: http://www.statistica.md. Datele sunt prezentate fără întreprinderile din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender. 1 Indicele poate fi rectificat în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi. 2 Clasificarea Principalelor Grupe Industriale este accesibilă pe pagina WEB a BNS pe acest link.

via | www.statistica.md

1141 vizualizări

Data publicării:

23 Ianuarie /2016 09:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

statistica | preţuri | Moldova | 2015

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon