04
09 2015
547

Moldova pe locul 32 în Europa după numărul rutelor aeriene low-cost

Republica Moldova a ocupat locul 32 din 36 de țări în clasamentul țărilor europene după numărul rutelor aeriene low-cost. Potrivit studiului realizat de portalul specializat britanic Gopili țara noastră se bucură de 5 astfel de rute, transmite Agora.

În total, în Europa peste 5 mii de rute sunt deservite de companiile aeriene low-cost. Studiul include doar zborurile directe din 125 de orașe din Europa a companiilor Ryanair, Transavia, EasyJet, Vueling, Volotea, Wizzair, SmartWings, Jet2, Flybe, Germanwings, Norwegian și Monarch.

Potrivit studiului pe primul loc se află Marea Britanie: circa 18,5% din rute low-cost europene (935) sunt efectuate de aeroporturile britanice. Aceasta este urmată de Spania (837 rute), Germania (578), Franța (574) și Italia (546).

La polul opus se află: Belarus (o rută), Slovenia (2 rute), Bosnia și Herțegovina (4 rute), Turcia (4 rute). Aceasta este urmată de Republica Moldova și Luxemburg cu 5 rute fiecare.

Republica Moldova a ocupat locul 32 din 36 de țări în clasamentul țărilor europene după numărul rutelor aeriene low-cost.

Chișinăul a ocupat locul 115 din 125 de orașe în clasamentul orașelor europene după numărul rutelor aeriene low-cost.

Pe primele cinci locuri se află: Londra (217), Paris (160), Barcelona (160), Roma (122), și Milan (112).

Aeroportul Internațional Chișinău operează 5 rute aeriene low-cost. Același număr de rute este în orașele: Luxembourg, Insula Mann, Derry și Leipzig.

via | agora.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.