Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Estimarea veniturilor prin metode indirecte reprezintă o procedură prin care autoritatea fiscală determină venitul impozabil al unei persoane fizice, în baza unei analize a situației sale fiscale, atunci când veniturile reale nu sunt declarate integral sau lipsesc cu desăvârșire.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind auditul situațiilor financiare nr. 271/2017 (în continuare - Legea nr. 271/2017), în legislația națională a fost introdus un nou concept, cel de comitet de audit. Deși prevederile legale referitoare la această noțiune sunt în vigoare deja al doilea an (începând cu 01.01.2019), pentru unii manageri activitatea comitetului de audit este considerată puțin abstractă, pentru alții, nu sunt clare responsabilitățile acestuia. Având în vedere importanța constituirii unui comitet de audit eficient, am considerat necesară o examinare, care să cuprindă atât aspecte teoretice, cât și practice, referitoare la activitatea acestui comitet.
Una dintre modalitățile de asigurare a securității obiectelor de preț/de valoare (mijloace bănești, bijuterii, documente și alte valori) împotriva furtului, distrugerii sau altor riscuri este plasarea și păstrarea lor într-o casetă de siguranță.
La transportarea mărfurilor în regim vamal de tranzit cu mijloace de transport auto, în anumite situații (transportatorul nu se încadrează în termenul de tranzit acordat iniţial sau este obligat, conform Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi internaţionale pe şosele, să se odihnească după parcurgerea unui interval anumit de timp, evenimente neprevăzute etc.), termenul de tranzit acordat inițial poate fi ulterior prelungit.
Mijlocul de transport al entității a fost implicat în accident rutier. În rezultatului accidentului rutier s-a constatat că transportul nu poate fi supus reparației. Astfel, a fost luată decizia de lichidare a mijlocului de transport. Automobilul a fost asigurat conform poliței de asigurare CASCO, în rezultat entitatea a obținut compensație de la compania de asigurare. Totodată, a fost luată decizia privind procurarea unui transport analogic necesar activității de întreprinzător.
În Moldova există condiții avantajoase pentru investitorii care își doresc afaceri oneste și transparente. O demonstrează cifrele oficiale BNM, potrivit cărora, anul trecut influxul net de capital sub formă de investiții străine directe a constituit peste 196 de milioane dolari SUA, în creștere cu 31,3% față de 2017. Este vorba despre investitori din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania, Turcia și Luxemburg, care au luat decizia inspirată de a-și extinde sau de a pune bazele unui business în țara noastră. Activitatea lor de succes confirmă o dată în plus că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unui șir de reforme fiscale, politici guvernamentale, implementate în ultimii ani, în diverse sectoare ale economiei naționale, dar și a eforturilor de promovare consolidate.
Un aspect important în calcularea costului produselor fabricate și serviciilor prestate îl constituie contabilizarea și repartizarea costurilor indirecte de producție (CIP). Potrivit pct. 5 din Indicațiile metodice, aprobate prin OMF nr. 118/20131 (Indicații metodice), astfel de costuri includ costurile aferente gestiunii și deservirii subdiviziunilor de producție ale entității. Altfel spus, acestea sunt legate de fabricarea mai multor tipuri de produse (servicii) și urmează a fi incluse în costul lor prin repartizare, în modul stabilit de entitate și, după caz, prevăzut în politicile contabile ale acesteia.
Contribuabilii din raionul Anenii Noi care au adus cele mai mari venituri la bugetul public național au fost menționați, ieri, 13 iunie 2019, în cadrul unui eveniment cu genericul „Cel mai bun contribuabil”. Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat au venit cu un discurs de mulțumire tuturor celor circa 100 de contribuabili din raion pentru activitatea pe care o desfășoară și atitudinea conștiincioasă față de onorarea obligațiilor fiscale. Totodată, reprezentanții autorității fiscale naționale au asigurat contribuabilii prezenți că le vor oferi asistența de care au nevoie și vor crea condiții favorabile pentru buna desfășurare a activității.
Republica Moldova marchează astăzi 30 de ani de independență – perioadă plină de evenimente importante, așteptări, speranțe, realizări. În acești 30 de ani s-a scris o istorie – istoria unei țări mici, care tinde spre valori mari, precum democrație, libertate, integritate, transparență... În această perioadă fiecare dintre noi a conștientizat că prin contribuția sa poate face țara în care s-a născut mai frumoasă, mai bogată și mai dezvoltată. Cu siguranță, multe lucruri nu s-au întâmplat poate așa cum ne-am fi dorit, dar împreună le putem schimba, trebuie doar să fim mai solidari unii cu alții, să dăm dovadă de empatie, toleranță și responsabilitate.
Un număr de 81 de afaceri noi, gestionate de femei din Moldova, au primit finanțare în cadrul programului „Femei în afaceri”. Contractele cu beneficiarii au fost semnate marți, 30 iulie, la Chișinău. Beneficiarii celui de-al treilea apel al programului au obținut granturi în valoare de până la 165 mii lei. Suma totală a granturilor oferite constituie 11 mil. lei. Investițiile prognozate în economia țării ating cifra de circa 15 mil. lei. Cele 81 de întreprinderi finanțate ar urma să asigure 300 de noi locuri de muncă. Directorul general interimar al Organizației Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Petru Gurgurov, a declarat că scopul programului este integrarea femeilor în circuitul economic al țării.
Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a avut ieri, 17 iulie 2019, o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Discuțiile au vizat asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene și programele de suport bugetar. În debutul întrevederii, conducerea Ministerului Finanțelor a mulțumit pentru suportul constant oferit țării noastre de către Uniunea Europeană, precum și pentru deblocarea asistenței macrofinanciare și a programelor de suport bugetar. De asemenea, Natalia Gavrilița a spus că Ministerul Finanțelor va continua să coordoneze programele de asistență externă.
Cea de-a IV-a sesiune de instruire a Clubului Antreprenorilor Onești dedicată membrilor va avea loc astăzi, 27 septembrie, ora 15:00. În cadrul acesteia va fi discutat subiectul conformării vamale. În calitate de vorbitori îi vom avea pe Tatiana Morari, șef AEO și proceduri simplificate, Serviciul Vamal și Vasile Boldesco, reprezentant al companiei ORBICO – membru AmCham desemnat cu titlul de „Contribuabil Onest” (invitat special). Evenimentul se va desfășura în format online.
Orice entitate – persoană fizică sau juridică, atât de drept public, cât şi privat, care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizațiile necomerciale, inclusiv instituțiile publice, autoritățile publice centrale și locale, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,
În acest articol ne-am propus să dezvăluim modul de contabilizare a mijloacelor fixe, deoarece ponderea imobilizărilor în bilanțul entității este semnificativă și este necesar să contabilizăm corect costul de intrare, costurile de întreținere, modernizare.
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
Începând cu ziua de astăzi, 26 august 2021, Banca Națională a Moldovei pune în circulație, ca mijloc de plată și în scop numismatic, un set de monede comemorative dedicate aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Acestea vor completa seria „Evenimente istorice”. Monedele sunt prezentate în set din trei piese și au semnificația unui parcurs istoric de 30 de ani: trecutul, prezentul și viitorul. Fiecare monedă reflectă titluri celebre de versuri devenite șlagăre: „O libertate, sfântă libertate”, „Inima mea e Moldova” și „Cât trăim pe acest pământ
Cota redusă a TVA la produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepția producției alcoolice, preparate sau nepreparate, pentru consumul uman, însoțite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei (CAEM) sunt stabilite în art.96 lit. b) liniuța a noua din Codul fiscal. Conform prevederilor CAEM, aprobat prin Ordinul BNS nr.28/2019, activități de cazare şi de alimentație publică reflectate în diviziunea 56 secțiunii I includ
Ministerul Finanțelor continuă eforturile de educare financiară a tinerilor antreprenori și organizează joi, 09 septembrie curent, ora 16:00, sesiunea de instruire pe subiectul conformării fiscale, dedicată membrilor Clubului antreprenorilor onești. Sesiunea se va focusa pe aspectele generale privind Programul de conformare a contribuabililor, tipurile de riscuri și modul de stabilire a acestora și împărtășirea experienței de contribuabil onest. În calitate de vorbitori vor fi: dna Nicoleta Nemerenco, Director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat și dl. Artur Vîrtosu, director financiar al companiei Efes Vitanta Moldova Brewery – membru AmCham desemnat cu titlul de ”Contribuabil Onest” (invitat special).
În aceste zile la Chișinău se desfășoară evenimentul „Industrial Suppliers & Engineering Forum" (ISEF), care reunește reprezentanți ai IMM-urilor locale, companii internaționale, asociații de business, mediul academic și are drept ca scop promovarea dezvoltării industriale a Republicii Moldova. La forum și-au anunțat participarea 16 companii internaționale și peste 80 de companii autohtone din domenii precum: prelucrări mecanice, procesarea maselor plastice, electronică, electromecanică, proiectare de produs și procese, software development, producerea materialelor de împachetare, servicii de transport și logistică, Business Services Providers și IT services.
Asociația Businessului European Vă invita la evenimentul online ”PACKAGING WASTE – BUILDING A SOUND MANAGEMENT SYSTEM. Businesses between responsibilities and benefits”, organizat în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului cu suportul financiar al Uniunii Europene și GIZ Moldova. Scopul evenimentului constă în împărtășirea experienței și celor mai bune practici europene și internaționale privind instrumentele economice și fiscale în crearea procesului de management al deșeurilor de ambalaje.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *