Știri

14 reprezentanți ai companiilor autohtone s-au instruit în cadrul unei vizite de studiu la Viena

14 manageri din 9 companii moldovenești au făcut schimb de experiență și-au preluat cele mai bune pratici în afaceri de la antreprenorii austrieci, în cadrul unei vizite de studiu de la Viena, în perioada 21 - 25 septembrie 2015. Vizita a fost organizată de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cadrul programului de sporire a calificării managerilor Moldova-Austria. Programul vizitei a inclus un for de afaceri dintre agenţii economici din Austria şi Republica Moldova, organizat în cadrul Camerei Economice a Austriei, întrevederi bilaterale individuale și vizite la întreprinderile austriece în baza intereselor expuse de companiile autohtone. În cadrul vizitei de studiu, managerii au participat la circa 56 întrevederi bilaterale, au preluat noi practici de la reprezentanții sistemului bancar din Austria; au făcut schimb de experienţă în servicii de call-centru şi private banking; au stabilit contacte directe de afaceri pe următoarele domenii: comerţ, logistică, servicii de reprezentanţă, proiectări ale construcţiilor industriale și servicii de consultanţă şi asigurări. La forum a luat parte Ambasadorul Republicii Moldova în Austria, E.S. Andrei Popov, care a subliniat importanţa dezvoltării relaţiilor economice moldo-austriece și a schimbului de bune practici antreprenoriale dintre Republica Moldova și Austria, ce poate influența creșterea performanțelor întreprinderilor moldovenești și facilita adaptarea acestora la standardele europene. De asemenea la forum au mai participat Christoph Grabmayr, manager regional Europa Centrală şi Ţările Baltice; Svetlana Stojsic, reprezentant al Departamentului de colaborare cu Europa Centrală și Țările Baltice, WIFI International, și Bernhard Heuberger, Manager Regional în cadrul Institutului pentru Promovare Economică a Camerei Economice din Austria, WIFI International, cu care au fost discutate mai multe proiecte existente de dezvoltare a antreprenoriatului, relevante pentru Moldova, dar și atingere altor obiective strategice de dezvoltare pe care și le-a propus CCI RM pentru următoarea perioadă. Și nu în ultimul rând, au fost puse în discuție idei de dezvoltare intercamerală, cum ar fi: organizarea stagiilor de dezvoltare profesionale pentru colaboratorii CCI RM în cadrul Camerei din Austria (în cazul unor proiecte internaţionale de finanţare), fondarea unor Centre de Competenţă, responsabile pentru gestionarea tuturor aspectelor legate de strategia afacerii, proiecte și sisteme Business Intelligence, dezvoltarea Programului existent de sporire a calificării managerilor (componenta inovativă) cu axare pe foştii absolvenţi de program. Vizita de studiu reprezintă partea finală din cadrul programului de instruire, iar până la aceasta managerii au avut oportunitatea să asiste la seminarele de formare și perfecționare susținute de experții Institutului pentru Dezvoltare Economica WIFI din Austria. Reamintim, că o nouă sesiune de înregistrare a participanților pentru programul Sporirea calificării Managerilor Moldova-Austria va fi deschisă curând. Prima etapă va consta din seminarele de informare pe tematicile: managementul riscului; management schimbării și managemnetul proiectului. Etapa a doua prevede un workshop de pregătire în Chişinău şi un stagiu de 6 zile în Viena, organizat cu scopul identificării companiilor austriece, potenţialilor parteneri de business, organizării unui forum de afaceri moldo-austriac, desfăşurării întrevederilor individuale de afaceri, vizite la întreprinderi și program cultural.

via | chamber.md

Instituții:

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1997 vizualizări

Data publicării:

29 Septembrie /2015 13:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

companii autohtone | vizita | studiu | viena

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon