Știri

Banca Mondială va acorda 80 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor locale din Republica Moldova

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Managerul de țară al Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii privind evoluțiile dezvoltării social-economice a Republicii Moldova, precum şi cu privire la cadrul de parteneriat al ţării noastre cu Banca Mondială (BM). Cei doi oficiali au remarcat caracterul dinamic al relațiilor bilaterale şi oportunitățile de consolidare a cooperării între Guvern și Banca Mondială. Alex Kremer a evidențiat interesul Băncii Mondiale de a sprijini reformele economice și instituționale, precum și nivelul de trai al populației din Republica Moldova. Interlocutorii au discutat despre participarea reprezentanților Republicii Moldova la reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) și BM, care va avea loc la Washington, în perioada 15-17 aprilie curent, precum și despre perspectivele negocierii unui nou Acord cu FMI. Alex Kremer a salutat aprobarea recentă a pachetului de acte legislative ce vizează consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), precum și cooperarea autorităților în vederea pregătirii noului proiect privind declararea averii și intereselor personale. Prim-ministrul a apreciat „Analiza performanței și lecțiilor învățate”, document elaborat de experţii BM, ce reprezintă un rezumat al implementării Strategiei de parteneriat cu Moldova pentru perioada 2014-2017. „Constatările notificate reflectă pe deplin și preocupările noastre. Am dispus o examinare profundă a tuturor evaluărilor şi elaborarea unui plan de măsuri pentru atingerea rezultatelor la care sunt restanțe în implementare”, a menționat Premierul. Pavel Filip a evidențiat că recăpătarea încrederii partenerilor de dezvoltare este extrem de importantă, iar deblocarea asistenței externe va impulsiona ritmul de implementare a agendei de reforme. Oficialii s-au referit și la unele aspecte tehnice ce țin de pregătirea și lansarea unor proiecte finanțate de Banca Mondială. În context, Alex Kremer a informat că astăzi a fost semnat Acordul de finanțare privind proiectul de îmbunătățire a drumurilor locale, ce prevede acordarea asistenţei de 80 de milioane de dolari pentru proiecte de reabilitare a drumurilor locale (peste 300 km), acesta urmând a fi semnat şi ratificat de autorităţile Republicii Moldova. De asemenea, au fost abordate aspecte privind implementarea proiectelor ce vizează reformele de modernizare a sistemului fiscal și a sectorului energetic, dar şi a pregătirii unui nou proiect de suport bugetar în perspectiva semnării noului Acord cu FMI.

via | gov.md

1105 vizualizări

Data publicării:

13 Aprilie /2016 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BM | drumuri | RM | dezvoltarea social-economică | acord | FMI | finanțare | asistență | asistenţă financiară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon