Știri

Banca Republicană a Transnistriei recunoaşte că a recomandat băncilor să acorde transferuri în ruble

Banca Republicană a Transnistriei (BRT) a recomandat băncilor comerciale să acorde transferuri băneşti în ruble, nu în valută, dacă clientul este de acord. În comunicatul BRT, citat de agenţia „Infotag”, se vorbeşte că a fost nevoit să facă acest pas în condiţii de „deficit al valutei străine în numerar pe piaţă”. „Aceasta este legat de mulţi factori, în primul rând, de temerile cetăţenilor privind înrăutăţirea situaţiei din ţările vecine (conflictul armat din Ucraina, deprecierea bruscă a valutei naţionale din Rusia, Ucraina, Moldova) şi posibila extindere asupra Transnistriei”, a explicat BRT. În comunicat se menţionează că băncile sunt obligate să ofere beneficiarilor echivalentul în ruble a transferului valutar la cursul oficial, care este puţin mai mare decât cel comercial. „De exemplu, la convertirea a $100 în regim obişnuit băncile au stabilit un curs de cumpărare de 11 rub. pentru $1, iar la acordarea transferului de $100 în ruble transnistrene clientul băncii va primi echivalentul la cursul de 11,1 rub. pentru $1. Astfel, clientul va primi suplimentar 10 rub. pentru fiecare $100”, a relatat BRT, dând asigurări că „pe măsură ce se va stabiliza situaţia toată măsurile restrictive nevoite, inclusiv din partea băncilor comerciale, se vor îmblânzi”. După cum a relatat anterior „Infotag”, din cauza multiplelor plângeri procuratura Transnistriei a desfăşurat recent un control „în privinţa refuzului băncilor de a acorda transferuri în valută străină de peste hotare”. Raportând Preşedintelui Evgheni Şevciuk, despre rezultatele controlului, procurorul Alexandr Deli, a opinat că „este o încălcare a legislaţiei”. „Cetăţeanul are dreptul de a primi resurse băneşti în valuta în care a fost expediat transferul”, a spus Deli, subliniind că în privinţa fiecărei plângeri va fi efectuat un control.

via | www.infotag.md

1330 vizualizări

Data publicării:

06 Februarie /2015 16:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Transnistria | valuta | banci | economie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon