25
07 2014
1148

Băncile din Moldova vor restructura datoriile producătorilor de fructe și conserve

Băncile comerciale din Republica Moldova vor examina posibilitatea de a reduce ratele la credite pentru producătorii de vin, fructe și conserve, dar și posibilitatea de a restructura datoriile acestora și anularea amenzilor pentru neachitarea la timp. O declarație în acest sens a fost făcută de conducătorii unor bănci după întrevederea de ieri cu premierul Iurie Leancă, în cadrul căreia s-a discutat despre ajutorul pe care băncile ar putea să-l acorde producătorilor agricoli după ce Rusia a interzis importul de fructe și conserve din fructe și legume din Moldova, relatează NOI.md. Bancherii au declarat că vor susține măsurile privind atenuarea impactului negativ de pe urma interdicțiilor impuse de Rusia, subliniind că vor examina fiecare caz în parte pentru a identifica soluțiile optime. Iurie Leancă a menționat că nu doar producătorii de fructe proaspete și conserve din fructe și legume au nevoie de condiții mai convenabile de creditare și de reeșalonare a datoriilor, dar și băncile au nevoie de parteneri stabili care nu s-ar pomeni în situația de faliment. Premierul a declarat că a văzut o reacție pozitivă din partea conducătorilor băncilor la propunerea Guvernului. Potrivit lui Iurie Leancă, în cadrul ședinței nu au fost numite sumele datoriilor producătorilor față de bănci. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, la sfîrșitul lunii iunie 2014, în agricultură au fost acordate credite în sumă de 2 miliarde 852,2 milioane de lei din suma totală de 45,1 miliarde de lei. Cele mai multe credite în agricultură au fost acordate de „Moldova-Agroindbank” (în lei – 782,5 mil., în valută – 179,2 mil. lei), „Moldindconbank” (în lei – 250,4 mil., în valută – 158,7 mil. lei), „Victoriabank” (în lei – 74,6 mil., în valută – 252,1 mil. lei), „ProCredit Bank” (în lei – 282,2 mil., în valută – 20 mil. lei), „EXIMBANK – Gruppo Veneto Banca” (în lei – 82 mil. lei, în valută – 84,5 mil. lei).

via www.noi.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.