Știri

Cele mai mari companii din stânga Nistrului au adus bugetului regiunii cu 30 de milioane de dolari mai puțin

4 din cele mai importante întreprinderi din regiunea transnistreană şi care furnizau cei mai mulţi bani la buget au redus volumul producţiei care a cauzat o scădere a veniturilor cu 235 de milioane de ruble locale, echivalentul a 30 de milioane de dolari informează novostipmr.com citat de Unimedia. Ministrul al Finanțelor de la Tiraspol Elena Ghirjul a informat la ședința Executivului că în prima jumătate de an au fost încasate 1,824 miliarde de ruble transnistrene adică 164,3 milioane de dolari. Aceasta constituie cu 15% sau cu 29,18 milioane de dolari faţă de primele şase luni ale anului trecut. În acelaşi timp, cheltuielile din bugetul regiunii transnistrene au fost mai mari cu 41% decât veniturile. În același timp autoritățile de la Tiraspol anunță că și pentru luna septembrie se va menține plata a doar 70 % din plățile sociale și salariile bugetarilor regiunii. Potrivit administraţiei de la Tiraspol, şi în fondurile sociale s-au acumulat mai puţini bani din cauza reducerii numărului de angajaţi la 17 întreprinderi şi a salariilor. Cele mai multe concedieri au avut loc la Tirotex unde numărul angajaţilor s-a diminuat cu 283 de persoane. Alevtina Slincenko a mai spus că practic toţi agenţii economici au tăiat din salarii. Potrivit datelor prezentate, volumul producţiei industriale s-a redus în primele şapte luni cu 10%, iar lunar această scădere este de 12-18%.

via | unimedia.info

1502 vizualizări

Data publicării:

01 Septembrie /2015 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

companii | Transnistria | buget | producția | agenti economici

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon