Știri

Cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Turcia începînd cu 1 iunie

Au fost finalizate procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind abolirea reciprocă a vizelor, precum şi a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, semnate la Ankara, la data de 1 noiembrie 2012, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Astfel, începînd cu data de 1 iunie 2014, în conformitate cu prevederile Acordului privind abolirea regimului de vize, cetăţenii ambelor state, care deţin un document de călătorie valabil (paşaport simplu sau biometric), sînt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămîne temporar pe teritoriul celuilalt stat, pentru o perioadă de pînă la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Cetăţenii R. Moldova care vor dori să călătorească în Turcia trebuie să deţină un paşaport cu termen de valabilitate de cel puţin 60 de zile suplimentar datei preconizate pentru ieşirea din ţară. Aceste reglementări sînt valabile, de asemenea, pentru cetăţenii ambelor state care efectuează transport internaţional de bunuri şi pasageri, precum conducătorii de tren, camioane şi autobuse şi asistenţii conducătorilor şi membrii echipajului avioanelor civile, trenurilor şi locomotivelor. Cetăţenii moldoveni care vor dori să călătorească în Republica Turcia pentru o perioadă ce depăşeşte termenul menţionat vor solicita o viză de lungă şedere.

via www.moldpres.md

1759 vizualizări

Data publicării:

06 Mai /2014 13:57

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Turcia | vizita | turism

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon