Știri

În Moldova taxa pentru folosirea drumurilor ar putea fi majorată cu 50%

Deţinătorii de autovehicule înmatriculate în Republica Moldova vor achita o taxă cu 50% mai mare pentru folosirea drumurilor, de la 1 ianuarie 2015, transmite NOI.md. Această prevedere se conține în proiectul politicii bugetar-fiscale pe anul 2015, care a fost elaborat de Ministerul Finanțelor și prezentat pentru examinare și aprobare. Potrivit Ministerului Finanțelor, ridicarea taxei va permite majorarea volumului mijloacelor financiare pentru reabilitarea drumurilor din țară și va aduce la bugetul de stat acumulări suplimentare de 231,9 milioane de lei. Potrivit amendamentelor propuse la Codul fiscal, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică a motorului de pînă la 2000 cm3 taxa va constitui 0,6 lei pentru 1 cm3, cu capacitatea cilindrică a motorului mai mare de 5000 cm3 - 1,8 lei pentru 1 cm3, cu capacitatea cilindrică a motorului de la 2001 pînă la 3000 cm3 – 0,9 lei pentru 1 cm3, cu capacitatea cilindrică a motorului de la 3001 pînă la 4000 cm3 – 1,2 lei pentru 1 cm3, cu capacitatea cilindrică a motorului de la 4001 pînă la 5000 cm3 – 1,5 lei pentru 1 cm3. Taxa pentru motocicletele cu volumul cilindric a motorului de pînă la 500 cm3 va fi majorată pînă la 300 de lei, cu volumul cilindri a motorului mai mare de 500 cm3 – pînă la 600 de lei. Taxa pentru autoremorchere și tractoare va constitui 2250 de lei, pentru camioanele cu masa totală de pînă la 1,6 tone – 1200 lei pentru o unitate, cu masa de la 1,6 tone pînă la 5 tone – 2250 de lei, cu masa de la 5 tone pînă la 10 tone – 3000 de lei, cu masa mai mare de 10 tone – 4500 lei. Microbuzele și autobuzele cu capacitatea de pînă la 11 locuri vor fi taxate cu 2925 de lei pentru unitate, cele de la 12 la 17 locuri - cu 3600 de lei, iar cele de la 18 la 24 locuri - cu 4725 de lei. Autobuzele cu 25 - 40 locuri vor fi taxate cu 4725 de lei, iar cele cu capacitatea de peste 40 locuri – cu 5400 de lei. De menționat că, în anul 2013, taxele pentru folosirea drumurilor pentru mijloacele de transport înregistrate în Moldova au fost majorate de două ori.

via www.noi.md

1506 vizualizări

Data publicării:

23 Iunie /2014 09:49

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

taxe rutiere | majorari | Codul fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon