31
07 2015
607

În prima jumătate a anului UTA Gagauz-Yeri a înregistrat datorii creditoare de 12 mln de lei

Datoriile creditoare ale UTA Gagauz-Yeri pentru prima jumătate a anului 2015 au constituit 12 milioane de lei. Dintre acestea 88% revin oraşelor Ceadîr-Lunga, Vulcăneşti şi Comrat, potrivit şefului Direcţiei finanţe a executivului autonomiei, Igor Guseinov, comunică MOLDPRES.

Guseinov a menționat că o mare parte din datoriile de plată înregistrate de regiune revine administraţiilor de nivelul I. În context funcţionarul le-a recomandat primarilor celor trei oraşe care au cele mai mari restanţe să întreprindă măsuri urgente pentru soluţionarea situaţiei create.

În acelaşi timp, şeful Direcţiei finanţe a evidenţiat dinamica pozitivă înregistrată la executarea bugetului regiunii la capitolul venituri proprii, care în primele şase luni ale anului curent a fost îndeplinit în proporţie de 115%. În perioada de referinţă doar 5 primării din 26 nu şi-au îndeplinit angajamentele bugetare, restanţele la colectarea taxelor locale şi impozitelor estimîndu-se la circa cinci milioane de lei. Această stare de lucruri trebuie luată la control de administraţiile locale şi reprezentanţii inspectoratelor fiscale, a subliniat Igor Guseinov, citat de gagauzinfo.md.

Totodată, funcţionarul a specificat că în pofida rezultatelor satisfăcătoare obţinute la îndeplinirea părţii de venituri a bugetului UTA Gagauz-Yeri, există probleme considerabile în ceea ce priveşte executarea compartimentului de cheltuieli. „Din motive obiective şi subiective, cheltuielile planificate de la începutul anului 2015 au fost realizate la nivel de doar 76,1%. Ca urmare a faptului că este depășită partea de venituri şi nu sînt executate cheltuielile, pe conturile autorităţilor locale se acumulează mari rămăşiţe de mijloace financiare, ceea ce nu este un indiciu bun”, a remarcat Guiseinov.


via | moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.