Știri

Japonia a acordat Moldovei un grant în valoare de circa 100 de milioane de dolari

Pînă la data de 1 iulie 2014 Japonia i-a acordat Moldovei asistență financiară nerambursabilă în valoare de 92,8 milioane de dolari, precum şi credite în valoare de 108,2 milioane de dolari. Acest fapt a fost comunicat în cadrul unei întrevederi a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, cu ambasadorul Japoniei în Moldova, cu reşedinţa la Kiev, Toichi Sakata, susţinută cu prilejul încheierii misiunii diplomatice a acestuia în ţara noastră, relatează NOI.md. Igor Corman a adus mulţumiri pentru asistenţa tehnică şi financiară a Japoniei, acordată Moldovei la realizarea proiectelor şi programelor în diverse domenii, menţionînd că în prezent, în ţara noastră, cu sprijinul financiar al Japoniei sînt realizate proiecte de dezvoltare în agricultură, în domeniul ocrotirii sănătăţii, educaţiei, culturii, întreprinderilor mici şi mijlocii. Spicherul a dat o apreciere înaltă participării şi eforturilor depuse de Toichi Sakata în vederea consolidării relaţiilor moldo-nipone, dorindu-i succese în activitatea lui ulterioară. La rîndul său, Toichi Sakata a declarat că autoritățile Japoniei vor continua să finanțeze proiectele de modernizare a Moldovei și vor extinde sfera de aplicare a acestora. Ambasadorul a menționat că cooperarea fructuoasă dintre Japonia și Moldova va continua, specificînd necesitatea extinderii relațiilor moldo-japoneze de prietenie, inclusiv prin diversificarea proiectelor prevăzute a fi realizate din contul intensificării relațiilor economice comerciale.

via www.noi.md

1659 vizualizări

Data publicării:

06 Octombrie /2014 16:56

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Japonia | grant | proiecte | agricultura | întreprinderi

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon