Știri

La Chişinău s-a discutat despre intensificarea relaţiilor de colaborare economică dintre Moldova şi India

Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Valeriu Lazăr, a avut ieri o întrevedere cu Ambasadoarea Indiei în Moldova cu sediul la București, Riva Ganguly Das, în cadrul căreia s-a discutat despre intensificarea relațiilor de colaborare economică dintre reprezentanţii mediului de afaceri din cele două state, informează Moldpres. Potrivit Serviciului de presă al CCI, Valeriu Lazăr a mulţumit diplomatului indian pentru interesul manifestat faţă de extinderea relațiilor de cooperare economică cu țara noastră şi în context a menţionat că reprezentanţii sectorului privat din Moldova sînt interesaţi pentru identificarea unor noi parteneriate cu companii din India. Sarcina primordială a cooperării între statele noastre o constituie deschiderea unor oportunități de dezvoltare a afacerilor și accesul pe piețe de desfacere cît mai diversificate, avînd în vedere potențialul de export al ţării noastre, dar și potențialul de import al Indiei, care nu este nici pe departe valorificat. Republica Moldova a semnat Acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu UE şi în curînd urmează să fie ratificat și Acordul de comerț liber cu Turcia, ceea ce ne poziționează ca o zonă favorabilă pentru atragerea investițiilor străine și stabilirea unor noi parteneriate, a accentuat președintele CCI. Totodată, Valeriu Lazăr a îndemnat oamenii de afaceri din India să ia cunoștință de produsele și serviciile din Moldova, iar cea mai bună oportunitate pentru aceasta, a menţionat el, este vizitarea Expoziției Naționale „Fabricat în Moldova", care va avea loc în perioada 3 - 7 februarie 2016 și reprezintă cel mai mare eveniment expozițional din Republica Moldova, organizat de Camera de Comerț și Industrie. La rîndul ei, Ambasadoarea Indiei, Riva Ganguly Das, a declarat că Republica Moldova are un potențial promițător, iar întrevederea avută este un început bun pentru a colabora și a promova companiile din India. Diplomata s-a arătat interesată să colaboreze cu Camera de Comerț și Industrie în organizarea evenimentelor de afaceri, cu scopul de a dezvolta relațiile bilaterale între cele două ţări. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie – septembrie 2015 valoarea exportului produselor moldoveneşti în India a constituit doar 233 de mii de dolari SUA, în timp ce importul produselor din India în ţara noastră a fost estimat la 20 mln de dolari SUA.

via | moldpres.md

1084 vizualizări

Data publicării:

10 Decembrie /2015 16:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Chisinau | cooperare | Moldova | India | economia

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon