Știri

Moldova, obligată să raporteze Statelor Unite informații cu privire la conturile cetățenilor SUA

Instituțiile financiare din Republica Moldova vor fi obligate să raporteze Serviciului Fiscal al SUA informații cu privire la conturile deținute de către cetățenii americani în țara noastră. Prevederea se conține într-un acord încheiat între Guvernul Republicii Moldova și cel al SUA, care a fost ratificat astăzi de către Parlament, notează Noi.md. Sub incidența Acordului cad băncile comerciale, fondurile de investiții private, companiile de asigurări, care vor fi obligate să raporteze anual părții americane informațiile solicitate. În cazul neconformării la prevederile Acordului, autoritățile americane vor reține 30 la sută din transferurile din partea SUA sub formă de dividende, dobîndă, prime de asigurare către Moldova. Fără acest acord, vom avea mai mult de pierdut, deoarece fluxurile financiare către Moldova în dolari americani se vor diminua drastic. Cetățenii care vor dori să transfere aici bani vor trebui să achite 30 la sută din acest transfer, a precizat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă. Împotriva ratificării documentului s-au pronunțat deputații socialiști și cei comuniști, care au precizat că Acordul are efecte unilaterale, iar Republica Moldova nu va avea nimic de cîștigat. Această raportare se efectuează doar către partea americană, dar ce avem noi din asta? Prin acest acord, SUA au creat un păienjeniș informațional la nivel global. În document se spune că noi ne vom alege doar cu îmbunătățirea imaginii. Dacă și noi am fi avut asemenea acorduri, posibil că am fi știut acum unde este miliardul, a precizat deputatul socialist Vladimir Golovatiuc. Deputatul a fost contrazis de liberal-democratul Grigore Cobzac. Această informație va fi utilizată de autoritățile americane pentru a-și colecta impozitele de la cetățenii săi. Apropo, aici e vorba de acele impozite de care a beneficiat și Republica Moldova, prin intermediul programului Compact, a declarat Cobzac.

via | www.noi.md

1414 vizualizări

Data publicării:

10 Decembrie /2015 14:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

institutii financiare | sua | informatii | Moldova | conturi | cetateni

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon