Știri

Moldovenii rămași fără casă după emigrare vor putea trăi la un centru de plasament

Cetățenii Republicii Moldova care au plecat la muncă peste hotare, iar la reîntoarcere nu au mai putut trăi la casa lor vor putea locui la un centru de plasement deschis astăzi de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Serviciul-plasament de urgență a fost inaugurat în sediul Azilului republican pentru invalizi și pensionari din municipiul Chișinău. Scopul lui este asigurarea protecţiei sociale în regim de urgență a migranților moldoveni, care au fost repatriați, sau cetățeni moldoveni care se află în situație de criză. Serviciul-plasament are o capacitate de maxim 10 paturi, iar perioada de plasament a beneficiarului o constituie trei luni, cu posibilitatea de extindere a acestui termen până la șase luni, în funcţie de complexitatea cazului și a problemelor care necesită intervenție pe un termen mai îndelungat. Tipurile de servicii prestate în cadrul Serviciului-plasament de urgență sunt: plasament, alimentaţie, servicii de sănătate, asistenţă igienico-sanitară, asistență juridică, consiliere psihologică, asistență în vederea documentării beneficiarului și agrement.

via | agora.md

1387 vizualizări

Data publicării:

17 Septembrie /2015 15:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

moldoveni | locuinte | emigrare | centru de plasament

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon