23
03 2016
712

Oficiul Național al Viei și Vinului a realizat un studiu despre cinci piețe țintă pentru vinurile moldovenești

Vinurile moldovenești au șanse reale de a-și consolida poziția în 2016 pe piețele din Polonia, Cehia, România, China și SUA, potrivit unui studiu de piață al Oficiului Național al Viei și Vinului prezentat ieri.

Cercetarea cuprinde informații importante despre tendințele de consum și vînzare a vinului, dar și detalii despre potențialul de export pe aceste cinci piețe, informează Moldpres.

Republica Moldova este deja prezentă pe aceste piețe, patru dintre acestea în ultimii doi ani au figurat printre piețele principale de desfacere a băuturilor alcoolice. Ponderea SUA a ajuns la 7,6 la sută din totalul exporturilor de vinuri moldovenești, iar Polonia și Cehia sînt pe primele două locuri printre țările Uniunii Europene care importă băuturi alcoolice din Moldova, potrivit Biroului Național de Statistică.

Studiul va aduce valoare adăugată activității vinificatorilor, care vor putea să-și diversifice piețele de export. Vom oferi în continuare toată susținerea necesară sectorului vitivinicol din Republica Moldova, pentru ca acesta să realizeze produse vinicole de calitate înaltă, iar Vinul Moldovei să fie un brand cunoscut pe piețele internaționale și să se regăsească în magazine pe aceleași rafturi cu vinurile din regiunile vitivinicole consacrate la nivel mondial, a declarat Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Astfel, au fost analizate toate datele relevante despre industria de vinificație din Polonia, Cehia, România, China și SUA, inclusiv consumul de vinuri, dar și profiturile înregistrate în urma vînzării de vinuri în perioada 2009-2014. Mai mult, cercetarea conține și informații despre tendințele care urmează să caracterizeze piața vinului și industria de vinificație din aceste țări, în perioada de prognoză 2014-2019.

Datele statistice au fost achiziționate de la compania internațională de cercetări de marketing EuroMonitor International și au fost prelucrate din iniţiativa şi cu suportul financiar al Proiectului de Competitivitate al USAID.

Este important acum să promovăm Vinul Moldovei și să creăm toate condițiile necesare pentru ca acest produs, devenit și un motiv de mîndrie națională, să-și consolideze poziția pe principalele piețe de desfacere, a menționat Diana Lazăr, director adjunct al Proiectului de competitivitate al USAID.

Pe parcursul anului, Oficiul Național al Viței și Vinului va realiza mai multe studii similare de interes pentru vinificatori privind piețele din Țările Baltice, Rusia și altele.

via | moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.